Crucea de Ofiţer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania, decernată primarului Sibiului Klaus Iohannis Reviewed by CD on . Preşedintele Republicii Federale Germania, domnul Joachim Gauck, i-a decernat primarului oraşului Sibiu, domnul Klaus Werner Johannis, Crucea de Ofiţer al Ordin Preşedintele Republicii Federale Germania, domnul Joachim Gauck, i-a decernat primarului oraşului Sibiu, domnul Klaus Werner Johannis, Crucea de Ofiţer al Ordin Rating: 0
EÈ™ti aici: Acasă » Articole Recomandate»Crucea de OfiÅ£er al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania, decernată primarului Sibiului Klaus Iohannis

Crucea de Ofiţer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania, decernată primarului Sibiului Klaus Iohannis

Crucea de Ofiţer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania, decernată primarului Sibiului Klaus Iohannis

Preşedintele Republicii Federale Germania, domnul Joachim Gauck, i-a decernat primarului oraşului Sibiu, domnul Klaus Werner Johannis, Crucea de Ofiţer al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania, în semn de apreciere şi recunoaştere a deosebitelor merite ale acestuia pentru Republica Federală Germania. Astfel, este apreciat angajamentul durabil şi constant al domnului primar Johannis îndeosebi pentru minoritatea germană din România, dar şi pentru relaţiile româno-germane în general. Preşedintele Republicii Federale Germania i-a acordat deja domnului primar Johannis în 2006 Crucea de Cavaler al Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania. Crucea de Ofiţer reprezintă, prin urmare, o „ridicare în rang”.

Miercuri, 16 iulie 2014, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, domnul Werner Hans Lauk, i-a înmânat domnului primar Johannis la reşedinţa sa diploma şi insignele ordinului. În laudatio, Ambasadorul Lauk a subliniat că noul ordin acordat politicianului român Klaus Johannis este un semn important, vizibil al aprecierii aduse activităţii continue a acestuia, ale cărei efecte sustenabile sunt de termen lung şi se adresează comunităţii germane din România, favorizând, pe cale de consecinţă, foarte puternic şi nemijlocit şi relaţiile româno-germane. Republica Federală Germania îi mulţumeşte acestuia, astfel, şi îşi exprimă în acelaşi timp încrederea că domnul primar Johannis va rămâne şi de-a lungul viitorului său parcurs pasionatul avocat al prieteniei dintre România şi Germania, aşa cum este cunoscut şi apreciat în Germania.
În alocuţiunea sa, domnul primar Johannis s-a declarat dispus să contribuie şi în viitor la aprofundarea relaţiilor româno-germane. Domnul Johannis speră, în acelaşi timp, ca împreună cu Ambasadorul Republicii Federale Germania, să poată derula multe alte proiecte comune, spre binele ambelor ţări.

Foto credit: George Dumitru

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus