Sibiu: Încep lucrările de modernizare pe încă cinci străzi Reviewed by CD on . Comisia de Circulaţie a avizat începerea lucrărilor de modernizare pe cinci străzi din Sibiu, începând cu 22-23 februarie. “Am rugat constructorii să facă demer Comisia de Circulaţie a avizat începerea lucrărilor de modernizare pe cinci străzi din Sibiu, începând cu 22-23 februarie. “Am rugat constructorii să facă demer Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Sibiu: Încep lucrările de modernizare pe încă cinci străzi

Sibiu: Încep lucrările de modernizare pe încă cinci străzi

Sibiu: Încep lucrările de modernizare pe încă cinci străzi

Comisia de Circulaţie a avizat începerea lucrărilor de modernizare pe cinci străzi din Sibiu, începând cu 22-23 februarie.

“Am rugat constructorii să facă demersurile necesare pentru începerea lucrărilor. Avem contracte în curs de anul trecut şi altele în faza de achiziţie anul acesta şi de aceea cred că trebuie să profităm de aceste zile mai calde şi să deschidem deja şantierele pentru lucrările care se pot efectua în această perioadă, cum ar fi săpătura şi anumite lucrări la reţelele de utilităţi” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)

· De luni, 22 februarie se reiau lucrările de modernizare a străzii Lupeni. Contractul pentru acestea a fost semnat anul trecut, iar de săptămâna viitoare constructorul va închide această stradă pentru a realiza săpătura generală. Intersecţiile cu străzile adiacente vor fi lăsate totuşi libere pentru trafic.

Reţelele de apă şi canalizare au fost deja modernizate pe această stradă, iar societatea de gaz a reabilitat conducta proprie. Prin urmare, contractul de lucrări prezent are ca obiect refacerea drumului şi a trotuarelor.

· De la aceeaşi dată încep şi lucrările pe străzile Castorului şi Elena Cuza. Cele două străzi fac parte din contractul semnat în 2015 pentru modernizarea a opt străzi din zonele Calea Poplăcii – Calea Dumbrăvii – Turnişor, cu termen de execuţie 14 luni. În 2015, din acest pachet, au fost modernizate Plugarilor, Piaţa Prahovei, Colinei şi Bobâlna.

Contractul prevede înlocuirea reţelelor de apă şi canalizare, precum şi modernizarea drumului şi a trotuarelor. Pentru strada Castorului termenul de finalizare înaintat de constructor este de trei luni, iar pentru strada Elena Cuza – două luni. Pe durata lucrărilor, circulaţia va fi închisă pe aceste străzi.

· Din data de 23 februarie încep lucrările de modernizare pe strada Crişului şi Mureşului. Cele două străzi fac parte din pachetul Terezian – Viile Sibiului, pentru care lucrările au fost contractate în 2015, având ca termen de execuţie 30 de luni pentru toate cele 10 străzi din pachet. În 2015 s-au realizat lucrări pe cinci din cele 10 artere: Viile Sibiului (continuă în 2016), Traian Demetrescu (finalizată), Gheţăriei (finalizată), Petru Maior (continuă în 2016), Bujorului (continuă în 2016).

Contractul prevede modernizarea drumului şi amenajarea trotuarelor. Pe strada Crişului este prevăzută şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, iar pe strada Mureşului se va reface doar reţeaua de apă, canalizarea fiind deja modernizată în cadrul unui alt contract.

Pentru execuţia acestor lucrări circulaţia va fi închisă şi deviată pe străzi adiacente.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus