Ești aici: Acasă » Articole scrise de Transilvania TV (Page 19)

Pestă porcină africană (PPA), confirmată la un mistreţ vânat în fondul de vânătoare nr. 40 Agnita

Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.), condus de prefectul judeţului Sibiu, domnul Mircea Dorin Creţu, a aprobat azi, 13 decembrie, în unanimitate, decizia privind aprobarea planului de măsuri pentru controlul bolii pestă porcină africană (PPA), ca urmare a confirmării oficiale a acesteia la un mistreţ vânat în fondul de vânătoare nr. 40 Agnita, gestionat de către AJVPS Sibiu. În fondul de v ...

Mai departe

Premieră națională la Centrul de Cercetare Științifică în Neuroștiințe al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu

Cercetarea în domeniul neuroștiințelor a devenit posibilă la Sibiu prin amenajarea, dotarea și punerea în funcțiune a trei laboratoare de specialitate în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Gheorghe Preda”. Printr-o investiție ce depășește 1,2 milioane de lei a fost înființată o nouă structură, denumită Centrul de Cercetare Științifică în Neuroștiințe, în care, alături de cele 3 laboratoare, mai funcțio ...

Mai departe

CJ Sibiu încheie un parteneriat cu CJ Brașov și CJ Covasna pentru amenajarea de trasee cicloturistice

Consilierii județeni au aprobat joi, 8 decembrie 2022, participarea Unității Administrativ Teritoriale Județul Sibiu la implementarea proiectului din Investiția I.4 ”Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, finanțat din PNRR, Componenta 11 – Turism și cultură. Acest proiect va fi realizat în asociere cu alte două administrații județene: Consiliul Județean Brașov(lider de proiect ...

Mai departe

Mai multe cazuri de violenţă domestică în județul Sibiu

La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 14,30, o femeie domiciliată în Viile Sibiului a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, în cursul dimineţii aceleiaşi zile, în timp ce se afla acasă, ar fi fost agresată fizic de către concubinul acesteia, un bărbat în vârstă de 47 de ani, cu acelaşi domiciliu. Ca urmare a cercetărilor efectuate de către poliţişti şi a evaluării situaţiei de ris ...

Mai departe

Bicicletele Sibiu Bike City intră în depozit până la primăvară

Pentru că se așteaptă prima ninsoare și deja temperaturile au scăzut sub 0 grade noaptea, bicicletele verzi vor fi puse la păstrare până în martie anul viitor. În perioada 5-9 decembrie, Serviciul de Administrare a Domeniului Public se va ocupa de ridicarea din teren a bicicletelor și transportul acestora în depozit. Deschis în 29 aprilie anul acesta, sistemul Sibiu Bike City a înregistrat în cele 7 luni de ...

Mai departe

Ziua Porților Deschise la noul stadion din Sibiu

Ziua Porților Deschise se va desfășura miercuri, 7 decembrie, între orele 10.00 și 20.00. "Stadionul va fi pregătit să îi primească pe toți cei care doresc să vadă cum s-a transformat acest obiectiv important al orașului. Veți putea vedea toate facilitățile pe care le oferă, de la tribuna oficială și sălile VIP și până la noua pistă de atletism sau sălile de forță și de recuperare. Veți fi invitați într-un ...

Mai departe

Baia Populară Sibiu, din nou premiată

Baia Populară Sibiu a câștigat premiul la secțiunea ”Best Traditional SPA” în cadrul Galei Termalia 2022 care a avut loc weekend-ul trecut, în Poiana Brașov. Termalia este cel prestigios eveniment al Industriei Wellbeing din România, bucurându-se de recunoaștere mondială, fiind sub înaltul patronaj al World Spa Organization. Acesta este cel de al doilea premiu obținut anul acesta de Baia Populară, după cel ...

Mai departe

Programul zilei de 1 Decembrie la Sibiu

Cu prilejul Zilei Naționale a României, joi, 1 decembrie, la Sibiu se vor desfășura următoarele evenimente. - ora 10:00- Ceremonial Militar de depunere de coroane și jerbe de flori, locul : Consiliul Dirigent, - Ora 11:00- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori, locul: Monumentul Ostașului din toate timpurile din fața Cercului Militar Sibiu, de pe b-dul. Victoriei, nr.2-4, - Ora 18:00- Retragere ...

Mai departe

Ziua Națională a României va fi sărbătorită și la Mediaș

Cu prilejul Zilei Naționale a României, Primăria Municipiului Mediaș a pregătit un amplu program dedicat acestei sărbători, care se va desfășura atât la sediul municipalității, cât și în Piața Corneliu Coposu, în data de 1 Decembrie 2022. Programul dedicat acestei zile va debuta în Sala Mare de Ședințe a Primăriei, la ora 11:00, cu lansări de carte și momente aniversare dedicate Zilei Naționale. În Piața Co ...

Mai departe

Expoziție de fotografie și documente organizată în Sibiu

Începând de azi, 21 noiembrie, timp de două săptămâni, sala expozițională a Primăriei Sibiu găzduiește expoziția de fotografie și documente „Muzeul Asociațiunii – Rădăcinile admirării satului românesc” . Publicul este invitat să descopere prin intermediul fotografiilor, al documentelor și al textelor explicative, primul muzeu național al românilor din Transilvania - Muzeul istoric și etnografic al Asociațiu ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus