Ești aici: Acasă » Articole scrise de Redacția Sibiu (Page 12)

Spectacol de colinde în Avrig

Ansamblul Folcloric “Purtata Junilor Avrigeni” și Asociaţia Culturală Tradiţii şi Obiceiuri Avrigene, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al oraşului Avrig, organizează spectacolul extraordinar “Vin colindătorii”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 22 decembrie, începând cu ora 18, la Sala “Pavilion” a Casei de Cultură a oraşului Avrig. ...

Mai departe

Primăria Mediaș îi așteaptă pe micii colindători

În săptămâna 10 – 14 decembrie, copiii din grădinițele medieșene, precum și cei mai mici elevi ai școlilor gimnaziale sunt așteptați să colinde la sediul Primăriei Mediaș, unde sunt întâmpinați de primarul și viceprimarul municipiului. Micii colindători au surpriza de a primi daruri chiar din partea lui Moș Crăciun, sosit aici special pentru ei ...

Mai departe

Acţiune de colectare de deşeuri reciclabile de plastic în Copșa Mică

Sub egida proiectului "Copşa Mică - Oraşul Verde" a avut loc în acest weekend o amplă acţiune de colectare de deşeuri reciclabile de plastic. Acţiunea (prima din cele 2 planificate pentru această lună), a constat în colectarea deşeurilor de plastic acasă şi predarea lor, de către elevii tuturor structurilor Liceului "Nicolae Teclu" Copşa Mică. Fiecare elev a primit vineri un sac pentru colectare, cu capacit ...

Mai departe

Ziua Muzicii Ușoare Românești la Sibiu

Casa de Cultură a Municipiului organizează o nouă ediție a Zilei Muzicii Ușoare Românești. Adrian Daminescu, Dida Drǎgan, Luminiţa Anghel, Vlad Miriţă, Monica Anghel și Florin Apostol sunt artiștii cu care vă puteți întâlni miercuri, 12 decembrie, la Sala Thalia. Începând cu ora 19 îndrăgiții cântăreți vor aduce în atenția publicului unele dintre cele mai frumoase șlagăre românești. ...

Mai departe

Christmas Gala Concert la Sibiu

Marți, 11 decembrie, Sala Thalia din Sibiu va găzdui Christmas Gala Concert. Evenimentul reunește nume mari ale muzicii românești alături de Grupul Vocal Acapella și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu. Pe scenă vor urca Luminița Anghel, Paula Seling, Cezar Ouatu, Radu Nechifor, George Miron, Andrei Tudor și Maia Tudor. ...

Mai departe

Miercuri, 5 decembrie, începe o nouă ediție Sibiu Magic Show

Teatrul Gong îi invită pe sibieni, în perioada 5-9 decembrie, să ia parte la numere surprinzătoare de comedie, jonglerii, iluzionism, prestidigitație, levitație, clovnerie și alte elemente de circ și cabaret. Ediția din acest an a festivalului reunește artiști din Belgia, Franța, Germania, România și Spania. Din program fac parte, printre altele, „Comedy Show” cu Elastic și Francesca (Franța/Belgia), un spe ...

Mai departe

25 de ani de SMURD la Sibiu

Cu ocazia sărbătoririi a împlinirii primilor 25 de ani de SMURD la Sibiu, duminică, 2 decembrie 2018, la Sala Thalia din Sibiu, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu, colonel Laurențiu-Cosmin Balcu, a adresat cuvinte de mulțumire și a înmânat simboluri de apreciere cadrelor, medicilor, paramedicilor, și voluntarilor, care formează familia SM ...

Mai departe

Bustul lui Alexandru Vaida Voievod, dezvelit la Biserica dintre Brazi

Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca a participat la dezvelirea bustului lui Alexandru Vaida Voievod, făuritor al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Evenimentul a avut loc la Biserica dintre Brazi unde liderul ardelean este înmormântat. Alexandru Vaida Voievod a condus delegația română care a negociat la Paris recunoașterea noilor granițe ale României. Alexandru Vaida Voievod ...

Mai departe

Restricții de trafic în Sibiu, de Ziua Națională a României

Desfășurarea evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Naționale a României în 1 decembrie impun mai multe închideri și restricții în trafic pe următoarele artere de circulație: - bulevardul Victoriei, între strada Rennes și strada Andrei Șaguna, în intervalul orar 7-11, pentru ceremonia militară religioasă de depunere de coroane; accesul pe strada Banatului, stradă cu sens unic spre bulevardul Victoriei, ci ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus