Ești aici: Acasă » Articole Recomandate (Page 259)

Primăria Mediaș permiază octogenarii și cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie

Primăria municipiului Mediaş va premia în data de 15 Aprilie 2014, persoanele vârstnice cu domiciliul în Mediaş şi satul aparţinător Ighişul Nou care au împlinit sau vor împlini 80 de ani şi persoanele care au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsătorie în perioada 01.01.2014 – 31.05.2014. Astfel, 29 de cupluri vor fi premiate printr-un moment festiv la Casa Căsătoriilor, iar 115 de persoane care au împ ...

Mai departe

Polițiștii din Dumbrăveni cercetează penal un bărbat, pentru punerea în circulaţie a unor produse contrafăcute

Poliţiştii Oraşului Dumbrăveni au identificat ieri, în cadrul activităţilor specifice desfăşurate pe raza de competenţă, un bărbat care oferea spre vânzare obiecte de îmbrăcăminte şi parfumuri purtând însemnele unor mărci înregistrate. Obiectele au fost ridicate în vederea confiscării. Bărbatul (T. V., în vârstă de 44 de ani, domiciliat în judeţul Ialomiţa) este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infrac ...

Mai departe

Autorul unui furt dintr-o societate comercială din Avrig, identificat de poliţişti

În data de 31 martie, Poliţia Oraşului Avrig a fost sesizată cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în cursul nopţii în incinta unei societăţi comerciale, de unde au sustras mai multe bunuri (ţigări şi băuturi alcoolice). În cursul zilei de ieri, în urma activităţilor informativ-operative desfăşurate, poliţiştii formaţiunii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşulu ...

Mai departe

Autorii unor furturi, identificați de polițiștii din Mediaș și Tălmaciu

O persoană a fost reţinută ieri de poliţiştii din Mediaş fiind bănuită de săvârşirea unei infracţiuni de furt. În dimineaţa zilei de ieri, Poliţia Municipiului Mediaş a fost sesizată cu privire la faptul că din curtea unui imobil din Mediaş, în cursul nopţii de 8/9 aprilie, persoane necunoscute au sustras o vană din fontă şi o portiţă metalică. În urma cercetării efectuate la faţa locului şi a activităţilor ...

Mai departe

Ziua porților deschise la Primăria Mediaș

Primăria municipiului Mediaş si-a deschis ieri porţile pentru al 3-lea an consecutiv pentru toţi locuitorii oraşului, care au dorit sa viziteze clădirea şi să stea de vorbă cu edilii oraşului. Acest eveniment s-a dovedit a fi un succes în urma căruia primăria a fost vizitată de peste 300 de elevi şi locuitori din municipiul Mediaş şi satul aparţinător Ighişul Nou. Aceştia au vizitat biroul domnului primar, ...

Mai departe

Zilei Internaţională a Romilor a fost sărbătorită și la Copșa Mică

Ieri, în sala de festivități a Liceului Tehnologic Nicolae Teclu, a avut loc simpozionul „Romii și Școala”, dedicat sărbătoririi Zilei Internaţionale a Romilor. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor instituțiilor şi organizaţiilor din oraş, (Consilieri locali, Sfatul Bătrânilor, Grupul de dezbateri publice, elevi, profesori şi cetăţeni ai oraşului). Tema dezbătută anul acesta, a fost axată pe ...

Mai departe

Ambasadorul Regatului Norvegiei în vizită la Primăria Sibiu

Primarul Klaus Iohannis a primit azi vizita Excelenţei Sale, doamna Tove Bruvik WESTBERG, Ambasadorul Regatului Norvegiei. În cadrul acestei vizite Ambasadorul Norvegiei a dorit să prezinte astfel un salut oficial Municipiului Sibiu. Excelenţa Sa, doamna Tove Bruvik WESTBERG a fost însoţită de doamna Hilde Berit Eide, consilier EEA & Norway Grants şi de doamna Diana Secărea, asistent în cadrul aceluiaşi ...

Mai departe

S-a semnat contractul pentru reabilitarea a încă trei străzi din Sibiu: Arad, Kiev şi Deva

Contractul pentru reabilitarea străzilor Arad, Kiev şi Deva s-a semnat între Primăria Sibiu şi asocierea de firme SC Construcţii SA- SC Sinecon SA. Cele trei străzi sunt situate în zona Piaţa Cluj, în cartierul Terezian. Pe acestea este prevăzută înlocuirea reţelei de apă, a reţelei de canalizare menajeră şi a celei de canal pluvial. Contractul prevede şi refacerea carosabilului, a trotuarelor şi a spaţiilo ...

Mai departe

Cisnădie: Trei minori prinși în flagrant, în timp ce furau fier vechi

Sâmbătă, 5 aprilie, în jurul orei 1145, Poliţia Oraşului Cisnădie a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că persoane necunoscute sustrag calorifere din fontă dintr-un imobil din Cisnădie. La faţa locului s-a deplasat cu operativitate un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Cisnădie, fiind surprinşi în flagrant trei minori (cu vârstele cuprinse între 15 şi 17 ani, domiciliaţi în localităţile Avrig şi ...

Mai departe

Accident pe DN1, în apropiere de Săliște: Un șofer din Sibiu a decedat după ce a adormit la volan

În după-masa zilei de ieri, pe DN 1, în afara localităţii Sălişte s-a produs un accident rutier grav soldat cu rănirea gravă şi ulterior, decesul la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu a unui pasager. Accidentul s-a produs în următoarele împrejurări: Un bărbat în vârstă de 58 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, în timp ce conducea autoturismul pe DN1, având direcţia de deplasare Sebeş – Sibiu, în afara local ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus