Ce a căutat şeful guvernului, vineri şi luni la Iaşi? Enoriaşii doar pentru sarmale?! Reviewed by CD on . EDITORIAL - Andreea POCOL Sfârşitul de săptămână a reprezentat pentru credincioşi, un prilej de mare sărbătoare cu valoare religioasă, şi anume Sfânta Cuvioasă EDITORIAL - Andreea POCOL Sfârşitul de săptămână a reprezentat pentru credincioşi, un prilej de mare sărbătoare cu valoare religioasă, şi anume Sfânta Cuvioasă Rating: 0
Ești aici: Acasă » Editorial»Ce a căutat şeful guvernului, vineri şi luni la Iaşi? Enoriaşii doar pentru sarmale?!

Ce a căutat şeful guvernului, vineri şi luni la Iaşi? Enoriaşii doar pentru sarmale?!

Andreea POCOL-2EDITORIAL – Andreea POCOL

Sfârşitul de săptămână a reprezentat pentru credincioşi, un prilej de mare sărbătoare cu valoare religioasă, şi anume Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cum în fiecare an pe 14 octombrie, are loc cu această ocazie, cel mai mare pelerinaj din România, la Iaşi, la moaştele Cuvioasei, tot aşa fac pelerinaj şi politicienii penali, dar nu la DNA, ci tot la moaşte.
Premierul Victor Viorel Ponta însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea, au fost şi ei la Iaşi în acest sfârşit de săptămână. Deşi este trimis în judecată pentru fraudarea referendumului privind demiterea preşedintelui României, într-un dosar burduşit cu probe, vicepremierul Liviu Dragnea, s-a închinat vineri la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei şi făcătoare de minuni. Şi ca să dea bine la imagine Victor Ponta, a fost din nou la moaştele Cuvioasei în ziua de luni, cu un alai de politicieni printre care liberalul Relu Fenechiu, Varujan Vosganian, Mircea Geoană, Ecaterina Andronescu, Liviu Dragnea, Ilie Sârbu dar şi Elena Udrea.
Oare, vicepremierul Dragnea, urmează exemplul lui Gigi Becali? Vedem tot mai limpede că vicepremierul Liviu Dragnea nu este primul politician care, având probleme cu justiţia, apelează la ajutorul divin. Gigi Becali, a mers la Muntele Athos să se roage. Ulterior, când latifundiarul din Pipera se alfa deja în Penitenciarul Rahova, unde a fost întemniţat pentru a executa pedeapsa primită de Instanţa Supremă pentru faptele sale „păcătoase”, călugări de la Muntele Athos au ţinut o slujbă pentru Becali chiar la biserica Penitenciarului Rahova.
Că român să fii, prost să fii, politicienii dându-şi seama că românul tot la prostioarele astea stă cu capu’ şi cu mintea, au zis mă’ hai să ne câştigăm şi noi alegătorii, ăsta e populism într-adevar. Nu aia că vine preşedintele şi îl înjură pe unu la televizor sau că ii spune lui Ponta că-i prost. Da, să te duci la Sfintele moaşte tu ca premier al ţării, înseamnă că eşti chiar un prost, asta nu-i de competenţa ta, la latitudinea ta. Tu poţi eventual să saluţi sau nu, să dai un comunicat, să spui – îi felicit, că aşa se face la noi, la noi toate sunt cu felicitări, „la mulţi ani dragi români cu ocazia dezvelirii Sfintelor moaşte ale Sfintei Parascheva la Iasi, vă urăm un sejur plăcut acolo”, asta poţi să faci, dar nu să te duci acolo, domnule premier. Păi să mergi de ce, pentru că ştii că se duc toţi amărâţii, adică electoratul PSD-ului şi să fii şi tu ca măgaru ‘ntre oi, tu ditamai copilotu’ să stai cu Dragnea, când ei sunt cu dosare penale, păi de asta iţi arde ţie?!!
După care Victor Ponta, să nu care cumva să se spună că ziua aia de vineri n-a muncit, se duce seara la un spectacol. Locul vostru dragi politicieni nu este la moaşte. Este zi de muncă vinerea şi lunea, nu este zi liberă, încă n-am auzit să fie zi liberă dezvelirea Sfintelor moaşte. Poate va fi în curând. Că, în România oamenilor prostănaci care ne conduc, le este frică de biserică. Ş-atunci, biserica dacă zice să nu se mai muncească, nu se mai munceşte, noi îl aşteptăm tot pe Ăl de Sus să ne dea. S-a şi văzut, din ’89 ‘n coace câte ne-a dat Dumnezeu, de nu le mai putem duce, aşteptăm cu toţii, n-a îndemnat nimeni la muncă, se şi vede rezultatul, suntem ultimii, vai mama noastră, important este însă, să credem. Să crezi în chestiuni dintr-astea, care unde te duc?!!, nicăieri, te fac pe tine mai încuiat, are nişte repercusiuni uriaşe asupra evoluţiei unui neam.
Oamenii simpli, nici nu-şi pot imagina câte încrengături se desprind de aici şi ce influenţă are peste copiii care se vor naşte peste câteva decenii. Faptul că noi încă nu ne-am trezit în momentul ăsta şi umblăm după cai verzi pe pereţi, după sfinţi şi după moaşte, ei vor fi crescuţi exact în stitul ăsta şi nu se vor mai putea desprinde din această rigiditate. Eşti crescut în mediul ăsta, ba de bunici, ba de părinţi duşi numai la locurile în care ei îşi doresc. Copiii sunt manipulabili la vârstele astea mici, ei n-au ce să facă, nu se pot apăra, ş-atunci singurul lor refugiu este, în braţele părinţilor, care te duce unde crede el cu mintea lui puţină sau unde a învăţat el de la puţinii de dinaintea lui, asta e drama. Până nu se golesc generaţiile astea la un moment dat, n-o să mai aibă încotro, pentru că omenirea se curăţă cât de cât cu fiecare 10, 20 de ani, există câte o epurare dintr-asta, oameni care sunt mai deschişi. N-ai cum să fii atât de închis astăzi cum erau bunicii pe vremea lui Stalin, dar totuşi mai durează. Mai avem acasă câte un bunic care ne spune tuturor, du-te fiule, roagă-te la biserică, ne îndeamnă în stilul lui, ne conduce pe drumul pe care el a mers, te orientează către ceva ce astăzi nu mai există. Te duci şi dai cu capul într-un zid, nu-ţi dai seama atunci pe moment şi vei plăti pentru tâmpenia asta, pentru urmaşii urmaşilor tăi. Degeaba ni se explică lucrurile astea că noi nu gândim. Din inerţie privim la uşile astea care ni se închid, ne uităm la uşile astea ca şi la un tablou, şi mergem în prostia noastră mai departe. Şi uite aşa merge România mai departe, să ştiti că până la corupţie nu-i decât un pas.
Oamenii de genul ăsta sunt şantajabili, manipulabili. Ce e asta?!! Să cred în nişte moaşte, n-am nicio cultură, nicio orientare, nici un viitor, ăştia-s oamenii pe care-i manipulezi uşor, pe care-i prosteşti uşor, ăsta e electoratul românesc dupa 20 de ani de la revoluţie. Oameni simpli care de frică n-au muncit toată viaţa lor, de frică n-au făcut nimic, de frică s-au mai dus din când în când la biserică, asta a fost tot, se vede.
Însă, în alte părţi unde oamenii au văzut că sentimentalismele astea idioate, că sunt şi sentimentalisme pozitive, au văzut că lucrurile astea nu ţin de foame până la urmă, şi că din cer nu cade nimic, ca şi neamţul după al-II-lea Război Mondial, păi dacă stătea să primească din toate părţile, astăzi erau unde suntem noi şi bulgarii. Asta cu dusul la biserica ortodoxă şi cu plânsul la Sfintele Moaşte şi cu statul la nişte sărmăluţe, ei de fapt îşi dau în cap la sarmalele astea, şi ştiţi de ce?!! Nu că n-ar fi oneşti, nu pentru că n-ar fi nişte oameni bine crescuţi, că n-ar avea frică de Dumnezeu, au toate defectele astea, dar ştiţi care-i problema?!! Când eşti aşa de simplu, un nimeni, în momentul în care ai văzut oala aia de sarmale, exact instinctul de animal te călăuzeşte, de aici încăierările, nebuniile. Oricine iese mâine, orice partid, şi zice dă-mi de mâncare şi de băut trei zile non stop, nici un pensinar nu mai doarme, trei zile stă acolo până crapă cu maţu plin. Nu neapărat că este un bandit, ei nu fură din bancomate, nu-ţi dau în cap pe stradă, nu fac galăgie după miezul nopţii, nu scuipă pe stradă neapărat, îşi văd de ale lor, sunt nişte egoişti în viaţa lor. Când ajung într-o situaţie limită, exact ca şi la animale, i-ai pus în faţă un blid cu mâncare s-au i l-ai luat, este o mare direfenţă, i-l pui şi după aia i-l iei, reacţionează diferit, aşa face şi omu. Atunci se demonstrează cine e de fapt. În momentul în care vede toate ălea, uită de ăla de lângă el, de Dumenezeu, uită de Sfântă, se năpusteşte acolo şi asta face, e firesc, ăsta e instinctul aşa face orice animal, ăsta e şi cetăţeanul român în marea lui majoritate .
Mai sunt unii care de ruşine, că mai există şi categoria asta, sunt mai ruşinoşi, nu înseamnă că nu le stă gândul la prostii, şi nu s-ar băga şi ei la cuştulit. E o categorie care nu trebuie blamată atât de tare pentru că, totuşi, ştie să se abţină, e mai departe un pic de regnul animal. Se invocă sărăcia, mizeria, dar astea vin tot de la noi, dacă nu ne scuturăm de ele niciodată…Tu te duci la Sfintele moaşte în loc să fii la muncă, să faci ceva util, te duci la moaşte în fiecare an, deşi asta nu ţi-a schimbat viaţa cu nimic, tot la fel trăieşti, tot vai de capul tău eşti.
Dar te consideri mai deştept dacă ai fost acolo, mai credincios, tu ţi-ai rupt din timpul tău preţios, ca să-i demonstrezi celui de Sus că uite ce sacrificii ai făcut tu, că vezi doamne te-ai dus de la Mehedinţi până la Iaşi. Credincios eşti dacă îţi faci datoria faţă de tine, dacă ai conştiinţă, credincios dacă îl respecţi pe ăla de lângă tine, dar tu nu-l respecţi mă’. Tu nu-l respecţi mă ăsta care stai la coadă la Sfintele Moaşte că tu nici nu ştii ce-i ăla respect pe stradă.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus