Percheziții în Sibiu Reviewed by CD on . Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 6 percheziţii în municipiul Sibiu şi au pus în ex Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 6 percheziţii în municipiul Sibiu şi au pus în ex Rating: 0
EÈ™ti aici: Acasă » Articole Recomandate»PercheziÈ›ii în Sibiu

Percheziții în Sibiu

Percheziții în Sibiu

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 6 percheziţii în municipiul Sibiu şi au pus în executare 4 mandate de aducere, în urma unui ordin european de anchetă, solicitat de autorităţile belgiene, într-un dosar privind infracţiuni de evaziune fiscală, trafic de persoane, spălare de bani şi constituirea unui grup infracțional organizat.

În perioada 11 – 12 iunie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au pus în aplicare un ordin european de anchetă, solicitat de autorităţile belgiene, într-un dosar privind infracţiuni de evaziune fiscală, trafic de persoane, spălare de bani şi constituirea unui grup infracțional organizat.

Conform informațiilor rezultate din ancheta autorităților belgiene, persoanele vizate ar fi cauzat un prejudiciu estimat la 2.800.000 de euro, prin folosirea unor firme fantomă, pentru angajarea mai multor persoane în sectorul contrucțiilor.

Activitățile au presupus efectuarea a 6 percheziții domiciliare în Sibiu, la sediile unor societăţi comerciale specializate în încheierea de contracte de muncă, în străinătate, în special în Belgia.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate, pentru continuarea cercetărilor, 3 telefoane mobile, 2 laptopuri, 7 medii electronice de stocare, documente contabile, contracte de muncă, poliţe de asigurări, evidenţe ale angajaţilor şi documente bancare.

De asemenea, poliţiştii au pus în executare 4 mandate de aducere, emise pe numele a 4 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor şi au audiat, în calitate de martori, alte 4 persoane.

La acţiune au participat procurori belgieni, iar aceasta s-a desfăşurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus