ISU Sibiu: Informații privind criteriile de obținere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu Reviewed by CD on . Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu vine în sprijinul cetățenilor județului Sibiu care desfășoară activități de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu vine în sprijinul cetățenilor județului Sibiu care desfășoară activități de Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»ISU Sibiu: Informații privind criteriile de obținere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu

ISU Sibiu: Informații privind criteriile de obținere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu

ISU Sibiu: Informații privind criteriile de obținere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu vine în sprijinul cetățenilor județului Sibiu care desfășoară activități de turism pentru a-i informa cu privire la prevederile legislative ce impun necesitatea obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu.
În conformitate cu prevederile HG 571/2016 (Anexa 1, pct. II și III) este necesară obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu, dacă:
– se desfășoară activități de primire turistică, cu mai mult de 8 camere și/sau 16 locuri, pentru cazare de tipul: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, minihoteluri, vile turistice, bungalouri, cabane turistice, de vânătoare, de pescuit, sate de vacanță, popasuri turistice, căsuțe tip camping, pensiuni turistice urbane și rurale, inclusiv unitățile de alimentație din incinta acestora;
– se desfășoară activități în spatii publice amenajate la subsolul, demisolul, în podul, ori pe acoperișul tip terasă al clădirilor civile, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu100 mp.
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor de construcții, personalul specializat din cadrul ISU Sibiu acordă asistenţă tehnică de specialitate gratuit, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.
De altfel, persoanele interesate de obținerea avizelor sau autorizațiilor de securitate la incendiu au posibilitatea de a verifica dacă proprietățile se încadrează în categoriile de construcții care se supun acestor procese de avizare – autorizare, accesând paginile web ale IGSU-www.igsu.ro și ISU Sibiu –www.isusibiu.ro. În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat un ghid care vine în ajutorul proprietarilor sau beneficiarilor unor construcții/amenajări, prin care sunt oferite informații legate de documentația ce trebuie depusă în vederea emiterii, de către inspectoratele județene pentru situații de urgență, a acestor acte administrative.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus