100 de profesori de educație fizică și sport din Sibiu vor participa la cursuri de prim ajutor
În perioada septembrie – decembrie a acestui an, peste 100 de profesori de educație fizică și sport din 21 de școli și cluburi sportive din oraș vor participa la cursuri de prim ajutor în cadrul unui proiect comunitar inițiat de Fundația Polisano.
Cursurile sunt organizate cu scopul de a spori siguranța elevilor, beneficiarii indirecții ai acestui proiect fiind cei 8000 de copii care urmează aceste cursuri.
În cadrul modulului de curs care va avea loc la Casa Corpului Didactic, participanții vor învăța atât manevre de bază (resuscitare, manevra Heimlich și poziția laterală de siguranță), cât și tratamentul urgențelor din viața de zi cu zi (fracturi, traumatisme, hipoglicemie, șoc anafilactic, epilepsie, spasmofilie, etc.). La sfârșitul programului, cursanții vor fi evaluați și vor primi diplome de prim-ajutor.
Proiectul este realizat de Fundația Polisano în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Societatea pentru Ambulanță și Casa Corpului Didactic din Sibiu și este cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Comunității 2017.