5 premiere în microstagiunea de toamnă la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu Reviewed by CD on . Un eveniment unic pe scena teatrală românească va avea loc la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu în perioada 1-5 octombrie: prezentarea a cinci premiere conse Un eveniment unic pe scena teatrală românească va avea loc la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu în perioada 1-5 octombrie: prezentarea a cinci premiere conse Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»5 premiere în microstagiunea de toamnă la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu

5 premiere în microstagiunea de toamnă la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu

5 premiere în microstagiunea de toamnă la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu

Un eveniment unic pe scena teatrală românească va avea loc la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu în perioada 1-5 octombrie: prezentarea a cinci premiere consecutive. Regizorii Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu, Charles Muller, Gavriil Pinte şi Anca Bradu şi-au luat provocarea de a pune în scenă texte celebre ale unor autori care au făcut istorie: Sofocle, Eugène Ionesco, Peter Weiss, Peter Shaffer şi Matei Vişniec. Spectacole ce prezintă omul în căutarea afirmării libertăţii şi a talentului său, în răzvrătirea sa împotriva celor care îi dictează destinul, iar frumuseţea şi dramatismul lor vor fi înţelese de toţi cei care au trăit sentimentul revoltei.
Microstagiunea premierelor de toamnă este susţinută de BRD Groupe Société Générale, partener de tradiţie al Teatrului din Sibiu şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Cu ocazia acestui eveniment, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu este şi gazda expoziţiei FOCUS TNRS: „Viziuni ale revoltei şi tragediei“, semnată de Sebastian Marcovici, alături de Dragoş Dumitru, care fac o incursiune fotografică în cele cinci noi producţii prezentate toamna aceasta publicului sibian.
Fotografiile vor fi expuse în foaierul teatrului, iar accesul la expoziţie se face în perioada 1-5 octombrie 2014, pe baza biletului de intrare la spectacol, cu 30 de minute înainte de începerea fiecărei reprezentaţii.

„Ne bucurăm să susţinem microstagiunea de toamnă a Teatrului Naţional Radu Stanca, ce marchează începutul noului sezon de evenimente teatrale la Sibiu. Ne-am implicat pentru că ne interesează dezvoltarea acestui nou şi dinamic domeniu al economiei moderne – industriile creative -, iar teatrul este o parte importantă a acestui « ecosistem ». Profit de această ocazie pentru a-i invita pe sibieni, şi nu numai, la teatru“, declară Flavia Popa, Secretar General, BRD Groupe Société Générale.

Miercuri, 1 octombrie, ora 19:00 va avea loc premiera spectacolului „Marat /Sade”, într-o concepţie regizorală captivantă semnată de Charles Muller, după legendarul text al lui Peter Weiss. În scenografia lui Dragoş Buhagiar şi pe muzica originală de Vasile Şirli, spectacolul ,,Marat/Sade” este o critică a societății actuale, un râs care devine plâns, o revoluție împotriva limitelor omului și a sistemelor politice.

Premiera de joi, 2 octombrie, ora 19:00 este prezentată de Secţia Germană, care ne invită să descoperim jocul intrigilor de la curtea vieneză, în spectacolul „Amadeus” de Peter Shaffer, o producţie în regia lui Gavriil Pinte şi scenografia Roxanei Ionescu. „Amadeus” este un spectacol pentru iubitorii de mistere, melodramă și Mozart, interpretat în limba germană, cu traducere simultană în limba română.

Vineri, 3 octombrie, ora 19:00 vă invităm să vedeţi o punere în scenă a uneia dintre cele mai fascinante piese ale lui Eugène Ionesco, „Lecţia”. Regizorul Mihai Măniuţiu montează un spectacol ce vorbeşte despre manipulare, seducţie, orori, robotizare, dar şi despre progres şi evoluţia civilizaţiei. „Lecţia este ceea ce se petrece în jurul nostru şi nu ne mai putem preface că nu vedem. Genocidul, spălarea creierelor, purificările etnice, crimele în masă, totul se petrece sub ochii noştri. Eu nu trag la ţintă în dictatori de acum 20 de ani, trag la ţintă în dictatorii din zilele noastre”, declară Mihai Măniuţiu.

Sâmbătă, 4 octombrie, ora 19:00 va avea loc premiera spectacolului „De ce Hecuba?” de Matei Vişniec, cel mai jucat autor dramatic român. În regia Ancăi Bradu şi scenografia lui Mihai Păcurar se dezvăluie lumea spectaculoasă a Antichităţii şi un personaj feminin de dimensiuni apocaliptice, Hecuba, Mama care are curajul să ceară socoteală zeilor care controlează viaţa şi moartea copiilor săi.

După reprezentaţia din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, spectacolul „Oidip”, regia Silviu Purcărete, va fi jucat în premieră în această stagiune, duminică, 5 octombrie, ora 19:00. Vă invităm să vedeţi o creaţie-eveniment a autorului spectacolului ,,Faust”, cu scenografia lui Dragoş Buhagiar şi pe muzica originală semnată de Vasile Şirli. „Oidip” este o pictură a spaimelor, a presentimentelor și a nefericirii, în spiritul marilor maeştri.

Programul spectacolelor este afişat pe site-ul www.tnrs.ro. Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală din Bdv. Nicolae Bălcescu nr. 17 şi online prin eventim.ro și în rețeaua națională a magazinelor Domo, Germanos, Orange și Vodafone, librăriile Humanitas și Cărturești.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus