Cercetată penal pentru mai multe infracțiuni contra patrimoniului, o femeie din Cristian a fost reținută
La data de 23 august a.c., o femeie din localitatea Cristian a sesizat polițiștii Postului de Poliție Cristian cu privire la faptul că, la data de 19 august a.c., în timp ce se afla pe o stradă din localitatea de domiciliu, persoane necunoscute i-au sustras portofelul dintr-un rucsac lăsat câteva minute nesupravegheat pe o bancă, mai multe tranzacții fiind efectuate cu cardul bancar, în condițiile în care codul pin era notat pe o hârtie aflată tot în portofel. Prejudiciul creat se ridică la suma de 800 de lei.
În câteva ore de la sesizarea faptei, datorită activităților investigativ – operative specifice desfășurate imediat după sesizare, polițiștii au reușit identificarea și prinderea persoanei bănuite de săvârșirea faptei. Este vorba despre o localnică în vârstă de 39 de ani, bănuită că, la data de 19 august a.c., profitând de un moment de neatenție al victimei, i-ar fi sustras portofelul din rucsac, iar apoi ar fi efectuat mai multe plăți la comercianți de pe raza localității Cristian, dar și retrageri dintr-un ATM din aceeași localitate.
La nivelul Postului de Poliție Cristian din cadrul Poliției Orașului Săliște s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (7 acte materiale), respectiv accesul ilegal la un sistem informatic în formă continuată (3 acte materiale).
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore. Aceasta va fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Săliște – Post Poliție Cristian, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.