Reformele care au trecut peste noi și încă ne apasă

Reformele au început cu reformele politice, care au fost realizate foarte rapid după căderea regimurilor comuniste şi au dat naştere, în toate ţările iesite de sub marasmul totalitarismului, unor sisteme politice pluraliste, au permis organizarea de alegeri libere şi au permis exprimarea liberă a drepturilor civile şi politice care au fost interzise pentru o lungă perioadă de timp. Trebuie spus că transformarea sistemelor politice a constituit partea cea mai uşoară a procesului tranziţional pe fondul unei largi susţineri a populaţiei a angajamentului luat de construire a unui sistem democratic. Acelaşi angajament a fost menţinut şi pentru reformele economice, cel puţin la început, unde cetăţenii care au susţinut noile sisteme politice au susţinut deasemenea politici economice orientate spre economia de piaţă. Acest angajament a sporit sau s-a diminuat conform avantajelor sau dezavantajelor aduse de reforme în diferite perioade.

Există de asemenea un model diferit de tranziţie pus în aplicare de China şi Vietnam în care aceştia şi-au început reformele doar cu reforme economice care par a fi compatibile cu o continuă creştere economică. Reformarea sistemului comunist, acolo unde Rusia a eşuat, pare să fie încununată de succes în aceste ţări. Oricum, rămâne de văzut dacă reformele economice vor face ca realizarea unui sistem deschis, democratic şi multipartit să fie o necesitate irepresibilă în cazul în care se doreşte continuarea dezvoltării economice durabile.

Multe dintre ţările foste comuniste au avut ca zestre niveluri înalte de îndatorare externă şi acute dezechilibre fiscale, (Romania fiind totusi printre exceptii) care au făcut ca asistenţa externă să fie de neevitat. FMI şi alte institutii financiare internationale au devenit principalii creditori (ca si acum de altfel) şi în consecinţă au impus un set de reforme considerate esenţiale pentru recuperarea economică şi reechilibrarea balanţelor economice şi financiare interne şi externe. Setul de reforme cuprindea un pachet referitor la stabilizare conform principiului care spune că noile economii de piaţă, la fel ca şi cele bine dezvoltate, nu pot funcţiona eficient într-un mediu economic cu rate mari ale inflaţiei şi cu dezechilibre majore bugetare şi comerciale.

Setul de măsuri de Stabilizare Macroeconomică

Pachetul de stabilizare a fost acompaniat de măsuri de reformă structurală care au ca principali piloni privatizarea, reducerea numărului întreprinderilor de stat şi reformarea sectoarelor bancare şi financiare.

Trebuie spus că aceste reforme aveau si au inca în vedere mai cu seamă aspectele economice si mai putin cele sociale. In mod evident, liberalizarea preţurilor controlate în mod artificial a produs un efect pozitiv încă din primele faze ale reformelor. Pe termen lung însă procesele economice sunt mod strâns de comportamentele economice, aceste comportamente fiind comandate şi modelate de către instituţii.

Într-un mediu instituţional neprielnic, pieţele libere, necontrolate, au produs un înalt nivel de speculaţii şi crize, apărând pe scară largă preţuri artificiale ca urmare a unor poziţii de monopol, larg întâlnite în structura economică a ţărilor post-comuniste. Reformele în sectorul bancar şi financiar au permis crearea unor instituţii finaciare private, care în absenţa unor reguli stricte şi a unor constrângeri instituţionale s-au dovedit a fi răsunătoare eşecuri sau chiar înşelătorii cu bună ştiinţă. Toate acestea au produs mari pierderi unei populaţii deja sărăcite şi noului sector privat apărut şi, mult mai grav, au distrus încrederea populaţiei în noile instituţii capitaliste. Aceste acţiuni speculative combinate cu sentimentele de frustrare ale populaţiei au capacitatea de a pune în pericol întregul proces de reformă şi de a compromite însăşi ideea de reformă.

Rezultatul implementării reformelor de stabilizare şi ajustare structurală au condus la un număr de rezultate pozitive deşi în unele ţări contracţia Produsului Intern Brut (PIB) a continuat mult timp după implementarea acestora şi în unele dintre ele acest proces continuă. Percepţia publică a acestor reforme, acolo unde construcţia instituţională a fost neglijată şi nu a fost privită ca o prioritate, a fost aceea că noile reforme sunt un transfer sălbatic şi inechitabil al bogăţiei către unii membrii ai societăţii în timp ce marea majoritate a acestora este scufundată în sărăcie. Într-adevar, putem spune că liberalizarea generalizată se poate transforma într-o anarhie în care competiţia degenerează în rechiziţionarea forţată a resurselor de către cei mai puternici şi nemiloşi membrii ai societăţii, fără a produce creşteri ale eficienţei şi productivităţii, factori esenţiali ai creşterii şi dezvoltării economice.

Aceste efecte sunt profund dăunătoare angajamentului privind susţinerea reformelor şi au implicaţii politice aducând la putere în unele ţări partide ce promovează un populism ieftin. S-a afirmat că inevitabilele probleme ale tranziţiei au ajutat partidele de stânga sau extermiste să preia puterea Dacă reformele ar fi fost făcute într-un mediu echitabil şi deschis creat de un mediu instituţional corect conceput, care să construiască şi să menţină un sentiment, acceptat de către toţi membrii societăţii, că a deveni bogat este posibil pentru oricine care acţionează într-o manieră cinstită şi legală, ar fi contribuit în mod decisiv la îndeplinirea obiectivelor fundamentale ale reformelor. Reformele sunt susţinute în mod natural şi de dorinţa oamenilor de a se deplasa continuu către economia de piaţă şi democraţie. Greutăţile pot fi îndurate numai dacă reformele oferă un orizont mai bun, clar şi acceptabil pentru toată lumea.

 Cristian Dan