Tinerii peneliști le-au dat papucii pedeliștilor
Tinerii penelişti hunedoreni au depus astăzi zeci de perechi de papuci în faţa sediului PDL Hunedoara. Acţiunea a avut loc imediat după încheierea conferinţei teritoriale a tineretului liberal din judeţ, în cadrul căreia a fost ales noul preşedinte al organizaţiei TNL Hunedoara.
Astfel, tineri liberali care s-au adunat la Deva, la Conferinţa Teritorială de Alegeri, au hotărât ca după încheierea evenimentului să facă o surpriză de Moş Nicolae pedeliştilor hunedoreni. Ei au dus câteva zeci de perechi de papuci şi i-au aşezat în faţa sediului organizaţiei judeţele a PDL.
În replică, pedeliştii hunedoreni au decis să umple papucii cu portocale.