Urmărit internaţional, reţinut de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu
Un bărbat urmărit internaţional a fost identificat şi reţinut vineri de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu în urma unei acţiuni specifice. S.M. (29 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu) era urmărit naţional şi internaţional în baza mandatului european de arestare emis la data de 12.02.2014, de către autorităţile judiciare germane, bărbatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Din cuprinsul mandatului european de arestare a rezultat faptul că, la data de 23.10.2012 persoana solicitată care folosea numele A. Z., a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu victima S., privind un autoturism pentru suma de 7.200 de euro. La 24.12.2012 victima a transferat într-un cont bancar al acuzatului suma asupra cărora au convenit, fără ca autoturismul să fie livrat.
S.M. a fost prezentat în data de 07.03.2014 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea confirmării mandatului european de arestare.