Ziua Eroilor la Copșa Mică
Joi 29 mai 2014, oraşul Copşa Mică și-a omagiat eroii, la monumentul din fața primăriei, exprimându-şi astfel recunoștința faţă de cei care şi-au îndeplinit datoria sacră faţă de naţiune, prin curajul, devotamentul și jertfa supremă de pe câmpul de luptă.
Evenimentul a început după terminarea slujbei de Înălțarea Domnului (Ispas) la bisericile din oraș prin tragerea clopotelor, a urmat la monument intonarea imnului de stat și a imnului eroilor iar invitații au participat apoi la slujba de mulţumire oficiată de preoţii locali.
După depunerea coroanelor la Monumentul Eroilor, au urmat discursurile oficialităților și ale invitațiilor care au relevat importanța acestei sărbători, pentru menținerea vie în conștiința publică, a amintirii și cinstirii celor care prin jertfa lor au făcut posibil viitorul de astăzi.
Din păcate anul acesta la eveniment nu au mai fost prezenți veterani, ultimii doi alăturându-se în cer martirilor neamului; în schimb au participat la comemorare alături de oficialităţile locale: văduvele veteranilor de război şi urmaşii acestora, consilierii locali, preoţii, membrii Grupului de Dezbateri Publice, reprezentanţii Poliţiei Naţionale şi Locale, Pompierii Voluntari, SMURD Copşa Mică, reprezentanţii unităţilor de învăţământ din oraş, profesorii, elevii, preşcolari şi alţi cetăţeni ai oraşului.