Octombrie în paşi de dans – ,,Mozart Steps” la Sibiu, Iaşi şi Bucureşti
Prima reprezentaţie din această stagiune a spectacolului „Mozart Steps”, creat de Gigi Căciuleanu la Teatrul Național Radu Stanca Sibiu, va avea loc joi, 9 octombrie, ora 19:00. Trei zile mai târziu, spectacolul se va regăsi în programul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) de la Iaşi, iar pe 27 octombrie se va juca la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT).
Spectatorii sibieni vor avea ocazia să revadă această creaţie cu totul specială, în care actorii TNRS explorează zona teatrului-dans,într-un concept original al legendarului coregraf Gigi Căciuleanu, care combină muzica occidentalului Mozart şi muzica orientală, egipteană. Spectacolul prezintă confruntarea dintre două universuri, muzica lui Mozart și dansul lui Căciuleanu, dând naştere unui spațiu ce excelează în energii și care se folosește de corpurile actorilor pentru a crea un imaginar poetic vibrant. Nu mai puţin de 30 de performeri vor evolua pe scenă, atât actori de la secția română și secția germană a Teatrului Național din Sibiu, cât și studenți de la Secția de Actorie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Duminică, 12 octombrie, Teatrul Național Radu Stanca Sibiu va prezenta spectacolul „Mozart Steps” la Teatrul Luceafărul din Iaşi, în închiderea celei de-a VII-a ediţii a FITPT, ce se desfăşoară anul acesta sub genericul “Noi realităţi teatrale”. Timp de 8 zile, între 5-12 octombrie, 24 de companii de stat și independente din 15 ţări prezintă spectacole în cele două săli ale teatrului, precum şi în alte spaţii. Genuri foarte variate, de la teatru educaţional, teatru coregrafic, teatru documentar, teatru-imagine, multimedia, teatru acustic, teatru pe apă, teatru-dans, teatru de obiecte, animaţie, spectacole-lectură, dans, film, lansări de carte, conferinţe, vor readuce în atenţie marile nume ale inovaţiilor estetice ale ultimelor decade precum Peter Brook, Sasha Waltz, Krystian Lupa, Pippo Delbono, Camil Petrescu, Philippe Genty, Esteve Soler.
Spre finalul lunii octombrie, spectacolul „Mozart Steps” va fi prezentat în cadrul celei de-a XXIV-a ediţii a FNT, ce se va desfăşura la Bucureşti în perioada 24 octombrie – 2 noiembrie 2014. Reprezentaţia va avea loc pe 27 octombrie, ora 20:30, la Centrul Cultural „Ion Manu” Otopeni. În 10 zile de festival vor avea loc 83 de reprezentaţii ale unor spectacole din Bucureşti şi din ţară, precum şi alte evenimente : expoziţii, conferinţe, lansări de carte, spectacole de teatru radiofonic, spectacole de teatru de televiziune.
joi, 9 octombrie, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
MOZART STEPS
un spectacol de teatru coregrafic de GIGI CĂCIULEANU
SCENOGRAFIE ȘI LIGHT DESIGN: Gigi Căciuleanu; ASISTENT COREGRAFIE: Adriana Bârză; ASISTENT SCENOGRAFIE: Alin Gavrilă; DISTRIBUȚIA: Veronica Arizancu, Florin Coşuleţ, Ali Deac, Diana Fufezan, Raluca Iani, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Cătălin Pătru, Daniel Plier, Vlad Robaş, Marius Turdeanu, Liviu Vlad, Arina Ioana Trif, Anca Pitaru; STUDENȚII: Vlad Bacalu, Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Iulia Pop, Tudor Răileanu, Maria Soilică, Cristi Timbuş, Maria Tomoiagă, Alexandra Şerban, Teodora Voineagu
durata aproximativă: 1h06min
preț bilete: 20 lei; 15 lei