Simulare de cutremur urmat de incendiu la Biserica Fortificată din Valea Viilor, efectuată de ISU Sibiu Reviewed by CD on . Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu şi-au testat timpii de reacţie şi modul în care ar pu Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu şi-au testat timpii de reacţie şi modul în care ar pu Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Simulare de cutremur urmat de incendiu la Biserica Fortificată din Valea Viilor, efectuată de ISU Sibiu

Simulare de cutremur urmat de incendiu la Biserica Fortificată din Valea Viilor, efectuată de ISU Sibiu

Simulare de cutremur urmat de incendiu la Biserica Fortificată din Valea Viilor, efectuată de ISU Sibiu

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu şi-au testat timpii de reacţie şi modul în care ar putea interveni în cazul producerii unui cutremur cu urmări grave, la Biserica Fortificată din Valea Viilor.
Conform scenariului, în urma producerii unui cutremur, în Biserica Fortificată din Valea Viilor au fost surprinși 15 turiști, dintre care 13 copii și 2 adulți. La puțin timp după producerea cutremurului, în biserică a izbucnit un incendiu din cauza unui scurtcircuit electric. Ultima situație tactică din scenariu a cuprins producerea unui accident rutier soldat cu două victime, dintre care una încarcerată, pe DJ din localitatea Valea Viilor.
Pentru salvarea victimelor, acordarea îngrijirilor medicale de urgență, transportarea la spital și stingerea incendiului, au intervenit trei autospeciale cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș, o autospecială de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și o ambulanță SAJ.
Exerciţiul a avut ca scop determinarea timpilor de reacţie, dar şi a modului în care echipajele ar putea interveni în cazul producerii unor evenimente de acest gen produse simultan.
Astfel de exerciţii de pregătire se desfăşoară lunar, de către subunităţile de intervenţie din cadrul ISU „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu la obiective din raionul intervenţie, acestea fiind planificate într-un program de pregătire anual, şi au ca scop perfecţionarea deprinderilor participanţilor pentru organizarea, conducerea şi executarea operaţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus