Controale desfășurate de ISU Sibiu la hipermarket-uri
În vederea reducerii posibilităților de producere a unor evenimente care să umbrească Sărbătorile de Iarnă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a întreprins măsuri menite să asigure un nivel ridicat de protecție la nivelul comunităților.
Astfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a derulat, în perioada de 12-18 decembrie a.c., 9 acţiuni de verificare la obiective din zona comercială, frecventate de un număr mare de utilizatori.
Pe timpul acestor controale, inspectorii de prevenire au identificat o serie de neconformități, în urma cărora au aplicat 16 sancțiuni contravenționale (10 avertismente și 6 amenzi), în cuantum de 13.500 lei.
Verificările au vizat modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, de către chiriași, respectiv de către administratorii/proprietarii spațiilor. Printre aspectele urmărite pe durata controalelor:
– verificarea modului de asigurare a dotării cu mijloace tehnice de primă intervenție;
– verificarea modului de exploatare a instalației electrice de iluminat și a sistemului de încălzire;
– asigurarea condițiilor de evacuare în siguranță a persoanelor;
– reglementarea fumatului și utilizarea focului deschis.
De asemenea, pompierii au desfășurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu persoanele responsabile din cadrul centrelor comerciale, asupra modalităţilor practice de evacuare a utilizatorilor, materialelor şi asigurarea primei intervenții în caz de incendiu.
În perioada următoare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu va intensifica acțiunile de prevenire și va asigura prezența echipajelor de intervenție la evenimentele de amploare, în care sunt așteptați un număr mare de cetățeni, pentru realizarea rapidă a unor dispozitive operative în cazul apariției unor situații de urgență.