Casă cuprinsă de flăcări în localitatea Cârța
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Avrig au intervenit, în cursul zilei de miercuri, 17 mai a.c., pentru stingerea unui incendiu, care s-a manifestat la o casă de locuit, în localitatea Cârța, județul Sibiu. Apelul la 112 a fost dat de către proprietar, care anunța că întreaga casă a fost cuprinsă de flăcări.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului, s-au deplasat, imediat, un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de Lucru Avrig, cu o autospecială de stingere, două echipaje de pompieri din cadrul Secției Victoria (ISU Brașov), cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar și SVSU Cârța.
La sosirea pompierilor la locul evenimentului, incendiul se manifesta atât la acoperișul imobilului, cât și în interior, pe o suprafață de aprox. 80 mp.
Pompierii au limitat extinderea incendiului și au reușit să-l stingă după mai bine de o oră de luptă cu flăcările, care au cuprins acoperișul casei, dar și bunurile din interior.Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic produs de coșul de evcauare a fumului, care era deteriorat.