Expoziție: Amprente urbane. Mediaș 750
Muzeul Municipal Mediaș organizează expoziția temporară de linogravură Amprente urbane. Mediaș 750, care urmează să fie deschisă în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2017, în data de 20 mai, ora 18:00.
Aceasta reprezintă finalitatea workshop-ului de linogravură organizat în perioada ianuarie-mai, în parteneriat cu Școala Gimnazială C. I. Motaș, Școala Gimnazială Nr. 7 și prof. Sorin Pănăzan.
Proiectul educațional a fost conceput cu scopul de a dezvolta creativitatea elevilor, de ai antrena în diferite activități eterogene, prin abordări transdisciplinare, care să le dezvolte limbajul vizual prin expimare artistică. Scopul principal al acestei activtăți a fost implicarea activă a elevilor și formarea unor deprinderi care să conducă la identificarea, cunoașterea și înțelegerea necesității protejării patrimoniului cultural-istoric al Mediașului.
Expoziția va fi deschisă în perioada 20 mai – 30 iunie.