Accident produs în localitate Armeni
În data de 29 martie, în jurul orei 14,00, în localitatea Armeni, un conducător auto în vârstă de 40 de ani, din loc. Hoghilag, nu a adaptat viteza de deplasare pe o porţiune de drum în curbă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un ansamblu auto format din tractor şi remorcă, ansamblu condus din sens opus de către un localnic în vârstă de 24 de ani.
În urma evenimentului au rezultat numai pagube materiale, însă, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul ansamblului auto nu posedă permis de conducere corespunzător, iar tractorul şi remorca sunt neînmatriculate.
Pe numele şoferului de 24 de ani a fost întocmit dosar penal, tânărul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Poliţiştii Postului de Poliţie Loamneş continuă cercetările.