Alegerea delegatului sătesc în Ighișul Nou, programată în data de 7 august
Conform dispoziției 512/22.07.2016, primarul Municipiului Mediaș a dispus ca în data de 7 august 2016 șă se convoace adunarea sătească în localitatea Ighișul Nou, având ca ordine de zi alegerea delegatului sătesc pentru mandatul 2016-2020. Evenimentul va avea loc în intervalul orar 13.30-15.00, la Școala Gimnazială din satul aparținător.
Persoanele interesate să candideze la funcția de delegat sătesc pot depune o cerere însoțită de copia actului de identitate până în data de 4 august 2016, la Centrul de Informare pentru Cetățeni din cadrul Primăriei Mediaș.