Centru pentru regim permise de conducere și înmatriculare vehicule, în municipiul Mediaş
Prefectul Ovidiu Sitterli, împreună cu primarul municipiului Mediaş, Teodor Neamţu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea au susținut astăzi la sediul Primăriei Mediaș, o conferință de presă referitoare la înfiinţarea Centrului local de examinare a candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere, în municipiul Mediaş prin Ordinul Prefectului nr. 71/29.02.2016.
Potrivit acestui Ordin, centrul va funcţiona începând cu data de 4 aprilie 2016, în imobilul situat pe Aleea Comandor Dimitrie Moraru nr. 17.
Centrul local de examinare a candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere din Mediaş va deservi cetăţenii din zona de nord a judeţului Sibiu, respectiv: municipiul Mediaş, oraşul Dumbrăveni, oraşul Copşa Mică şi comunele Şeica Mică, Şeica Mare, Micăsasa, Axente Sever, Moşna, Dârlos, Bazna, Blăjel, Brateiu, Biertan, Aţel, Alma, Hoghilag, Laslea, Tîrnava şi Valea Viilor.În aceeaşi conferinţă de presă a fost abordat şi subiectul amenajării unui nou spaţiu pentru substaţia Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sibiu din municipiul Mediaş.