Comerţ stradal ilegal în Agnita
În data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 11,00, pe raza localităţii Agnita, poliţiştii au depistat doi mureşeni în vârstă de 25, respectiv 28 de ani, în timp ce ofereau spre vânzare ceasuri de mână şi obiecte de uz casnic contrafăcute.
Pe numele celor doi bărbaţi s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de comercializare de produse contrafăcute, iar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării.
Cercetările continuă la nivelul Poliţiei Oraşului Agnita.