Emil Hurezeanu, Doctor Honoris Causa al Universității “Lucian Blaga” Sibiu Reviewed by CD on . Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu i-a acordat joi, 10 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa domnului Emil Hurezeanu, ambasador al României în Germania. La Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu i-a acordat joi, 10 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa domnului Emil Hurezeanu, ambasador al României în Germania. La Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Emil Hurezeanu, Doctor Honoris Causa al Universității “Lucian Blaga” Sibiu

Emil Hurezeanu, Doctor Honoris Causa al Universității “Lucian Blaga” Sibiu

Emil Hurezeanu, Doctor Honoris Causa al Universității “Lucian Blaga” Sibiu

Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu i-a acordat joi, 10 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa domnului Emil Hurezeanu, ambasador al României în Germania. La ceremonia publică de acordare a acestei înalte distincţii a universităţii, a participat şi prefectul judeţului Sibiu, Cristian Roman.
„Este o onoare şi o plăcere să fiu prezent astăzi la un eveniment cu conotaţii deosebite pentru mediul academic sibian. Decernarea titlului Doctor Honoris Causa pentru o personalitate de talia domnului Emil Hurezeanu, prezenţă marcantă şi distinctă în spaţiul public, este o încununare a parcursului profesional de înaltă calitate pe care domnia sa l-a urmat în ultimele decenii.
Astfel, pe lângă titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Sibiu, oferit în anul 1998, Crucea „Andrei Șaguna” a Mitropoliei Transilvaniei, în anul 2013 şi titlul de Ambasador al Sibiului, cu care a fost recompensat în anul 2014, domnul Emil Hurezeanu primeşte astăzi şi recunoaşterea academică a Sibiului universitar.
Urmărindu-i cariera, ies la iveală calităţile, abilităţile şi competenţele pe care le-a aprofundat în formarea profesională, iar apoi le-a revărsat cu generozitate asupra spaţiului românesc. Om de o vastă cultură, poet, jurnalist, comentator, politolog, Emil Hurezeanu s-a remarcat drept un fin observator al realităţilor autohtone, militând pentru libertate şi democraţie.
Analist înzestrat cu o luciditate aparte, amplificată de erudiţie, domnul Emil Hurezeanu s-a aflat mereu pe baricade, devoalând pentru publicul său adevărul realităţilor româneşti pre şi post decembriste, prin plasarea fiecărui eveniment într-un anumit context şi dezvăluind perspectiva de ansamblu, aşa cum el însuşi mărturisea la momentul lansării cărţii Pe trecerea timpului:
Nu poţi scrie despre ceva ce se întâmplă azi, fără legătură cu trecutul.
Absolvent al Liceului Octavian Goga, Emil Hurezeanu a mărturisit mereu că Sibiul înseamnă pentru el, în primul rând, ACASĂ. De aceea, a fost mereu un partener pentru oraşul nostru şi, desigur, pentru Universitatea Lucian Blaga, unde de-a lungul timpului a participat la diverse întâlniri şi conferinţe academice.
Comunitatea sibiană este onorată de prezenţa domnului Hurezeanu, iar titlul ce i s-a conferit astăzi subliniază o activitate extrem de importantă pentru binele ţării, al Sibiului şi, nu în cele din urmă, al fiecăruia dintre noi, motiv pentru care i-am urat multă sănătate şi putere de muncă spre a continua cu aceeaşi eficienţă activitatea prodigioasă”, a declarat prefectul Cristian Roman cu prilejul acestui eveniment.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus