Festivalul Internațional de Film Transilvania aduce la Sibiu cele mai așteptate titluri ale anului
Cea de-a XII-a ediție de va desfășura în perioada 20-24 iunie în diverse locații indoor și outdoor din Sibiu și împrejurimi.
Publicul cinefil va avea ocazia de a urmării o serie de proiecții speciale în fiecare seară începând cu ora 22, în Piața Mare. Programul va debuta miercuri, 20 iunie, cu proiecția celui mai recent film al regizorului Wes Anderson, „Insula Câinilor/ Isle of Dogs” și se va încheia cu o seară de gală duminică, 24 iunie. În prezența mult îndrăgitului actor Florin Piersic va avea loc proiecția filmului „Parașutiștii” (1974) în regia lui Dinu Colcea.
Proiecții în aer liber vor avea loc și în Parcul Cetății într-un spațiu special amenajat ce include și o zonă de lounge. Accesul publicului la proiecțiile din Piața Mare și Parcul Cetății este liber.
Seri cu proiecții în aer liber sunt programate și la barajul de la Gura Râului, la Palatul de Vară Brukenthal din Avrig și pe scena de pe lacul Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului.
Indoor, publicul va putea viziona filme de renume la Teatrul Gong unde vor avea loc și întâlniri cu regizori și actori. La Sala Astra Film va fi prezentată o selecție de filme semnate de Ingman Bergman, în cadrul retrospectivei dedicate celor 100 de ani de la nașterea marelui cineast suedez.
Festivalul Internațional de Film Transilvania Sibiu este un eveniment organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2018.