Întâlnirile de lucru pentru organizarea Summit-ului UE din 2019 la Sibiu continuă
Primarul Astrid Fodor a primit la sediul Primăriei Sibiu vizita unei delegații din Ministerul Afacerilor Externe condusă de Doris Mircea, directorul general al Serviciului Comunicare și Promovare, împreună cu o echipă a TVR, broadcaster-ul oficial al programului Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în 2019.
„Am reafirmat întreaga disponibilitate a Primăriei Sibiu de a contribui la organizarea acestui eveniment de importanță maximă pentru România. Ne întâlnim regulat È™i comunicăm bine cu reprezentanÈ›ii Ministerului Afacerilor Externe È™i suntem cu toÈ›ii conÈ™tienÈ›i de responsabilitatea mare pe care o avem pentru ca acest eveniment să se desfășoare în cele mai bune condiÈ›ii” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Temele abordate în întâlnire s-au referit la partea de comunicare a evenimentului și la transmisiunea TV a momentelor Summit-ului. S-a discutat și despre amenajările necesare pentru cele câteva sute de jurnaliști care vor sosi în oraș cu această ocazie.
După întâlnirea de lucru cu primarul Astrid Fodor, delegația a studiat locațiile de desfășurare a Summit-ului pentru stabilirea detaliilor logistice.
În 9 mai va avea loc la Sibiu un Summit al Uniunii Europene, un eveniment la cel mai înalt nivel care va reuni la Sibiu 27 de șefi de stat ai țărilor europene, 36 de delegații oficiale, 400 de invitați de rang înalt și aproximativ 800 de jurnaliști.