Intervenție dificilă pentru salvarea unui bărbat din Valea Viilor, care a căzut într-o râpă
În cursul zilei de joi, 20 octombrie, la ora 17.13, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a fost solicitat să intervină, pe raza localității Valea Viilor, pentru salvarea unei persoane căzute într-o râpă. Apelul a venit prin 112, după ce strigătul de ajutor al victimei a fost auzit de cei care se aflau în apropiere.
Pentru salvarea bărbatului, au intervenit două echipaje SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Mediaş şi Detaşamentului de pompieri Sibiu, Serviciul Salvamont Sibiu şi şeful SVSU Axente Sever.
Intervenția salvatorilor a fost dificilă, din cauza faptului că distanța până la victimă era destul de mare (aproximativ 80 m). Salvatorii au reușit să coboare până la victimă, să o stabilizeze și să o transporte, cu targa, până la ambulanța SMURD. Bărbatul, care a suferit fracturi la ambele picioare, a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat la UPU Sibiu.