Investiţii de peste 4 milioane de lei la Grădina Zoologică din Sibiu în 2014 Reviewed by CD on . Grădina Zoologică continuă demersurile de modernizare. Anul 2013 a însemnat modernizarea adăpostului pentru reptile, a adăpostului pentru jaguari şi a volierelo Grădina Zoologică continuă demersurile de modernizare. Anul 2013 a însemnat modernizarea adăpostului pentru reptile, a adăpostului pentru jaguari şi a volierelo Rating: 0
EÈ™ti aici: Acasă » Articole Recomandate»InvestiÅ£ii de peste 4 milioane de lei la Grădina Zoologică din Sibiu în 2014

Investiţii de peste 4 milioane de lei la Grădina Zoologică din Sibiu în 2014

Investiţii de peste 4 milioane de lei la Grădina Zoologică din Sibiu în 2014

Grădina Zoologică continuă demersurile de modernizare. Anul 2013 a însemnat modernizarea adăpostului pentru reptile, a adăpostului pentru jaguari şi a volierelor. A fost modernizată şi scara triumfală şi a fost extinsă reţeaua electrică.

Pentru 2014 sunt programate la Grădina Zoologică lucrări de modernizare în valoare de 4.270.000 lei, sumă alocată din bugetul local. Sumele alocate în acest moment din buget reprezintă plafonul maximal, costurile lucrărilor urmând să fie stabilite în urma procedurilor de licitaţie.

Lucrările de construire a noului adăpost şi ţarc pentru maimuţe demarate în 2013 vor continua şi în 2014, pentru acest an fiind alocată suma de 1.083.000 de lei. Noul ţarc va presupune construirea unei clădiri cu amenajările şi dotările caracteristice şi amenajarea ţarcului exterior, întreaga suprafaţă a acestui amplasament măsurând 420 de metri pătraţi, urmând să cazeze noi specii de maimuţe.

Cea mai mare investiţie planificată în 2014 în Grădina Zoologică este proiectarea şi execuţia unui gard care împrejmuieşte întreg perimetrul Grădinii. Lungimea acestuia este de aproximativ 2.300 de metri liniari, iar înălţimea de 4 metri. Gardul va fi prevăzut şi cu un sistem de fire emiţătoare de impulsuri electrice. Suma alocată pentru această investiţie este de 1.629.000 de lei.

Alţi 896.000 de lei sunt alocaţi pentru proiectarea şi execuţia unui nou amplasament pentru ierbivore alcătuit din 5 adăposturi şi ţarcurile aferente. În prezent Grădina Zoologică Sibiu are 25 de exemplare de animale ierbivore din zece specii, noile adăposturi urmând să permită achiziţia de noi astfel de exemplare.

Şi adăpostul păsărilor de baltă va fi modernizat anul acesta, suma alocată fiind de 381.000 de lei. Suma va acoperi costurile proiectării şi execuţiei adăpostului pentru acestea şi a gardului care înconjoară amplasamentul.

La capitolul „dotări” este prevăzută o sumă totală de 231.000 de lei. Printre echipamentele care vor fi achiziÅ£ionate în 2014 se numără două bărci, trei hidrobiciclete, un sistem de irigare automat ÅŸi un sistem de aerare a lacului, un analizor ÅŸi un microscop necesare pentru cabinetul medical.

Prin urmare şi în anul 2014 Grădina Zoologică beneficiază de sume importante din bugetul local pentru modernizarea amplasamentelor şi dotărilor, îmbunătăţind astfel aspectul şi funcţionalitatea acestui obiectiv de agrement. Grădina Zoologică se bucură în fiecare an de un număr tot mai mare de vizitatori, în 2013 primind aprope 200.000 de oaspeţi, dintre care aproape 80.000 de copii.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus