Mașină lovită de tren în localitatea Agârbiciu
La data de 8 mai a.c., în jurul orei 22,40, o femeie în vârstă de 51 de ani, din Mălâncrav, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, Sibiu – Mediaș, în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată de la km. 36+300, Agârbiciu, nu a respectat semnificația semnalelor acustice și luminoase aflate în funcțiune, a pătruns pe trecerea de cale ferată și a fost acroșată de Trenul Interegio 10679, care circula spre Mediaș.
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a unei pasagere din autoturism, o femeie în vârstă de 51 de ani, din localitatea Laslea.
Circulația feroviară nu a fost afectată major.
În cauză, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii evenimentului.