Mediaș: Acțiune de plantare de puieți forestieri în zona Graia de Sus
Primăria Municipiului Mediaș, împreună cu Asociația Creștem România Împreună și Ocolul Silvic Mediaș desfășoară mâine 1 aprilie 2017, o acțiune de plantare de puieți forestieri în zona Graia de Sus.
Peste 300 de persoane s-au înscris să participe la acțiunea de plantare a puieților forestieri. Adunarea participanților este programată mâine la ora 9.00, în fața Primăriei Mediaș, de unde va avea loc plecarea spre zona de acțiune, pentru a planta un puiet și a aduce un plus de prospețime orașului.
Transportul este asigurat de către municipalitate.