Municipiul Sibiu găzduiește festivalului internațional de folclor „Cântecele Munților”
Cântecul, jocul și voia bună vor anima Piața Mare din Sibiu în perioada 9-14 august, la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”. Evenimentul aduce trei spectacole în aer liber, seri tradiționale cu specific culinar și ateliere de dans.
Peste 30 de evenimente și 600 de artiști din țară și din străinătate își propun să evidențieze bogăția și frumusețea culturii tradiționale, frumusețea cântecelor și dansurilor, a costumelor populare și a specificului gastronomic al fiecărui popor reprezentat la festival.
În 11 august, de la ora 18 va avea loc parada portului popular, în care sute de artiști, dansatori și muzicieni vor străbate pietonala Nicolae Bălcescu și Piața Mare în pași de dans, etalând costumele tradiționale specifice țărilor de proveniență.
Cele trei spectacole în aer liber vor fi susținute de 14 ansambluri din țară și din străinătate, dar și de artiști importanți ai muzicii populare românești printre care Maria Ciobanu, Leontina Văduva, Ionuț Dolănescu, Nineta Popa, Gheorghe Turda, Floarea Calotă, Dinu Iancu Sălăjanu, Laura Lavric, Constantin Enceanu, Ionuț Fulea, Sebastian Stan, Adrian Neamțu și mulți alții.