Noul președinte al Germaniei este cetățean de onoare al Sibiului
Frank-Walter Steinmeier a fost ales duminică, 12 februarie, Președinte al Germaniei prin votul Adunării Federale, la propunerea cancelarului Angela Merkel. Frank-Walter Steinmeier, cetățean de onoare al Sibiului, devine astfel noul Președinte al Germaniei, urmându-i Președintelui Joachim Gauck.
“Transmit public felicitările mele domnului Steinmeier pentru alegerea domniei sale în funcția de Președinte al Germaniei. Sunt foarte bucuroasă că un cetățean de onoare al Sibiului a fost ales într-o funcție publică atât de importantă. Sper ca foarte curând domnul Steinmeier să viziteze orașul nostru și în această nouă calitate.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Reamintim că în 9 martie 2015 domnul Frank-Walter Steinmeier s-a aflat la Sibiu în calitatea sa de Ministru de Externe al Germaniei. Cu această ocazie primarul Astrid Fodor i-a înmânat cheia simbolică a orașului și titlul de cetățean de onoare al Sibiului. Ministrul Steinmeier a mai fost prezent în orașul nostru și la deschiderea Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană, împreună cu comisarul european pentru aderare, domnul Olli Rehn, pentru a marca aderarea României la Uniunea Europeană.