Opt suspecți din Mediaș arestați preventiv pentru proxenetism
În cursul nopții de 8/ 9mai, în cadrul unei acțiuni specifice desfășurate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, sprijiniți de polițiștii Serviciului Acțiuni Speciale au fost identificați și reținuți 8 persoane cercetate într-un dosar penal instrumentat de polițiștii de combatere a criminalității organizate și D.I.I.C.O.T. Sibiu.
Pe numele celor opt bărbați, cu vârsta cuprinse între 28 și 46 de ani, domiciliați în municipiul Mediaș, Tribunalul Sibiu a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2009, membrii grupări s-au constituit într-un grup infracțional organizat, având ca scop săvârșirea de fapte de exploatare prin obligare la practicarea prostituției, de înlesnirea practicării prostituției, de obținerea de beneficii materiale de pe urma practicării prostituției. Tinerele aveau o situație materială precară și erau racolate cu preponderență, din localitățile rurale de pe raza județelor Sibiu, Alba și Mureș, pe care le-ar fi exploatat, prin obligarea la practicarea prostituției, pe teritoriul mai multor state europene, obținând bani din aceste activități.