Patru premiere în deschiderea stagiunii 2014-2015 la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu
Azi a avut loc conferinţa de presă dedicată deschiderii stagiunii 2014-2015 la Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu. Conferinţa a fost susţinută de Constantin Chiriac, director general TNRS şi i-a avut invitaţi pe Charles Muller, regizor şi Dragoş Buhagiar, scenograf, doi dintre realizatorii spectacolului „Marat /Sade”, cu care stagiunea va debuta pe 14 septembrie.
Constantin Chiriac a anunţat premierele şi turneele stagiunii 2014-2015, precum şi alte proiecte stabilite până la finalul anului 2015. „Teatrul Naţional Radu Stanca se pregăteşte să-şi întâmpine publicul începând din 14 septembrie cu un program extrem de bogat şi atractiv, ce include nu mai puțin de 14 premiere până la finalul anului viitor, la care se adaugă numeroase proiecte în colaborare cu alte teatre europene, proiecte cu finanţare europeană, turnee naţionale şi internaţionale. Sunt încântat să vă anunţ că deja am stabilit şi programul Festivalului Internaţional de Teatru şi curând vom începe să facem cunoscute punctele de atracţie maximă ale ediţiei din 2015”, a declarat Constantin Chiriac.
Regizorul luxemburghez Charles Muller a oferit jurnaliştilor câteva detalii despre spectacolul care se repetă în aceste zile, „Marat /Sade” după Peter Weiss, şi a subliniat excepţionala colaborare pe care o are cu TNRS încă din anul 2007, când Luxemburg şi Sibiu au fost capitale culturale europene. Regizorul şi-a exprimat bucuria de a lucra din nou cu actorii sibieni, după ce în anul 2009 a montat la TNRS spectacolul „Sfârşit de partidă” de Samuel Beckett. Despre textul piesei „Marat /Sade” a declarat că este de o actualitate uluitoare, punând aceleaşi problematici sau întrebări în Est, ca şi în Vest, oriunde există situaţii politice tensionate, dar primind probabil răspunsuri diferite.
Scenograful Dragoş Buhagiar, aflat la a doisprezecea colaborare cu TNRS a vorbit audienţei despre bucuria de a face teatru împreună cu regizorul Charles Muller şi întreaga echipă a Naţionalului sibian, despre atenţia şi implicarea cu care abordează lucrul la fiecare spectacol, despre importanţa comunicării cu artiştii şi cu personalul tehnic pentru ca rezultatul să fie cel dorit.
După trei avanpremiere care vor avea loc în luna septembrie, programul Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu va continua cu microstagiunea premierelor în perioada 1-4 octombrie: „Marat /Sade” după Peter Weiss, regia Charles Muller, „Amadeus” de Peter Shaffer, regia Gavriil Pinte (la Secţia Germană), „Lecţia” de Eugène Ionesco, regia Mihai Măniuţiu şi „De ce Hecuba?” de Matei Vişniec, regia Anca Bradu, un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Pe 5 octombrie va avea loc prima reprezentaţie din această stagiune a spectacolului „Oidip”, regia Silviu Purcărete.
Constantin Chiriac a anunţat că regizorul Radu Afrim va veni la Sibiu pentru prima oară în cariera sa, pentru a monta spectacolul „Tatoo” de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, cu premiera pe 25 octombrie la Secţia Germană, urmat de un alt spectacol în premieră la Secţia Română.
Unul dintre cele mai interesante proiecte ale anului 2015 va fi spectacolul „Nathan Înţeleptul” după Gotthold Eprhaim Lessing, o coproducţie între TNRS, Schauspiel Stuttgart şi Oslo National Theatre, în regia lui Armin Petras. Kushida Kazuyoshi (Japonia) revine la Sibiu cu o punere în scenă a piesei „Stafia e aici” de Kōbō Abe. De asemenea, Alexandru Dabija, Alexa Visarion şi Andriy Zholdak au răspuns invitaţiei directorului general Constantin Chiriac de a monta spectacole pe scena TNRS până la finalul anului 2015.
La Secţia Germană, actorul şi regizorul Daniel Plier va monta un spectacol în premieră până la finalul anului. Pentru 2015 Şerban Puiu propune o adaptare după Dave Freeman cu titlul „Un pat plin de oaspeţi” (premiera în martie 2015), iar Cristi Popescu va monta spectacolul „Cu mulţumirile firmei” de Lutz Hübner, premiera fiind programată în decembrie 2015.
În cadrul unei colaborări a Secţiei Germane cu Teatrul Ecce din Salzburg, spectacolul „Ulciorul sfărâmat” de Heinrich von Kleist, regia Reinhold Tritsche se va juca în premieră la Sibiu în aprilie 2015.
Teatrul Naţional Radu Stanca va susţine turnee în ţară la Festivalul Internațional de Teatru Oradea, la Festivalul Eurothalia din Timişoara, la Iaşi, la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, dar şi în străinătate, la Minsk, Shanghai, Madrid, Bruxelles, Tokyo, Stuttgart, Bochum, Weimar, Bruchsal, Copenhaga, Tbilisi, alte turnee fiind în discuţie şi urmând a fi contractate.
În încheiere, Constantin Chiriac a subliniat continuarea colaborării cu Departamentul de Artă Teatrală a Universităţii Lucian Blaga şi cu şcoala de management cultural din cadrul Universităţii, pentru realizarea de noi spectacole, turnee şi proiecte.
Programul spectacolelor este afişat pe site-ul www.tnrs.ro. Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală din Bdv. Nicolae Bălcescu nr. 17 şi online prin eventim.ro și în rețeaua națională a magazinelor Domo, Germanos, Orange și Vodafone, librăriile Humanitas și Cărturești.