Peste 250 de elevi au vizitat ieri Primăria Mediaș
Primăria municipiului Mediaș și-a deschis ieri porțile pentru al 5-lea an consecutiv pentru toți elevii școlilor medieșene. Acest eveniment s-a dovedit a fi un succes în urma căruia primăria a fost vizitată de peste 250 de elevi din municipiul Mediaș și satul aparținător Ighișul Nou.
Aceștia au vizitat biroul primarului, viceprimarului, dar nu înainte de a trece pe la Arhiva municipalității, unde le-au fost prezentate documente vechi de zeci de ani, precum și pe la punctul de comandă pentru situații de urgență, unde au putut să vadă aparatura folosită în de-a lungul timpului în cazul situațiilor de urgentă. Un alt punct vizitat de elevi a fost sediul Poliției Locale, unde le-au fost prezentate armele de apărare din dotare folosite pe teren pentru aplanarea conflictelor, precum și dispeceratul și baza de date, unde sunt conectate camerele de supraveghere din municipiu.