Reținut de polițiștii din Avrig, pentru agresiune sexuală
Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Avrig, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.
În fapt, în urma unei plângeri depuse de o femeie din Avrig, la Poliția Orașului Avrig, prin care reclama faptul că a fost agresată fizic de un bărbat necunoscut, în incinta unui magazin din orașul Avrig, polițiștii au efectuat cercetări, reușind identificarea celui în cauza.
Astfel, polițiștii au stabilit că bărbatul, domiciliat în Botoșani și aflat în Avrig, la data de 21 februarie a.c., aflat în stare de ebrietate, ar fi agresat fizic victima în magazin și în curtea acestuia.
S-a colaborat cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Hlipiceni și de la I.P.J. Botoșani, bărbatul fiind astfel depistat în localitatea Todireni. În cauză, a fost emis mandat de aducere pe numele lui.
Împotriva sa a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând ca astăzi, 6 august, să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.