Sibiu: 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat
În după-masa zilei de ieri, în jurul orei 1950, un echipaj al Biroului Rutier Sibiu a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că pe strada Maramureşului din municipiul Sibiu s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre conducătorii auto fiind în stare de ebrietate.
La faţa locului poliţiştii rutieri au constatat faptul că unul dintre conducătorii auto (un bărbat în vârstă de 51 de ani, domiciliat în localitatea Poplaca) se afla în stare de ebrietate, rezultatul testului efectuat cu aparatul etilotest indicând valoarea de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 336 alin 1 din C. pen.