Sibiu: A condus băut și a produs o tamponare
În data de 1 martie, în municipiul Sibiu, pe Calea Gușteriței, un sibian în vârstă de 65 de ani a condus autoturismul spre strada Constituției, iar la intersecția cu strada J.S. Bach, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, însă la testarea alcoolscopică s-a constatat că șoferul vinovat consumase alcool înainte de a se urca la volan, rezultatul testării fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar enal fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, conform articolului 336 aliniatul 1 din Codul Penal.