Sibiu: Din 17 octombrie se primesc cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței
Din data de 17 octombrie Serviciul de Asistență Socială va primi cereri în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, pentru sezonul rece noiembrie 2016 – martie 2017.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor și persoanelor singure, cetățeni români dar și cetățeni străini, care au domiciliul sau reședința în municipiul Sibiu. Cuantumul ajutorului va fi diferit, în funcție de venitul net mediu lunar pe membru de familie, dar și în funcție de sistemul utilizat pentru încălzirea locuinței: gaze naturale, energie termică, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri. Acest sprijin financiar se acordă celor în drept numai pentru locuința de domiciliu/de reședință a acestora.
Pentru a obține ajutorul pentru încălzirea locuinței, reprezentantul familiei care îndeplinește criteriile va depune o cerere – declarație pe propria răspundere, un formular tipizat aprobat prin HG 778/2013. Această cerere poate fi procurată în formatul tipărit de la sediul Serviciului Asistență Socială de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, camera P28 începând cu data de 17 octombrie, conform programului de lucru: luni – joi, între orele 8 și 14.30, iar vinerea între orele 8 și 12. Formularul este disponibil și pe site-ul www.sibiu.ro, la secțiunea Primăria Sibiu–Informații publice–Formulare necesare:
http://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/formular_incalzire_2013.pdf
Împreună cu cererea tip, solicitanții vor depune și acte doveditoare privind componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute.
În scopul completării corecte a formularului:
• Prin “familie” se înțelege soțul, soția, precum și alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relații de rudenie, care au același domiciliu sau reședință și/sau care locuiesc și se gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere a locuinței.
• Prin “persoană singură” se înțelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuiește singură și nu se mai află în întreținerea părinților, precum și persoana cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, care locuiește și se gospodărește singură și are capacitatea de exercițiu anticipată.
• Prin „locuința de domiciliu sau reședința” se înțelege locuința aflată în proprietatea titularului ajutorului sau închiriată sau asupra căreia exercită un drept de folosință în condițiile legii, situată la adresa înscrisă în actele de identitate ale membrilor de familie sau, după caz, adresa la care persoanele sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere a locuinței. Locuința socială este inclusă în această categorie.
• Persoana care depune cererea poate avea una dintre următoarele calități:
– proprietarul locuinței pentru care se solicită ajutorul,
– succesorul de drept al proprietarului,
– persoana care a înstrăinat locuința în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere sau cu drept de habitație,
– titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al locuinței
– alt membru de familie major și împuternicit de proprietarul locuinței sau de titularul contractului de închiriere
– reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani sau al persoanelor prevăzute la art. 43 alin. (1) lit. b) și art. 178 lit. a) și b) din Legea nr. – 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare
• Persoanele care solicită ajutorul pentru încălzirea cu energie termică au obligația de a completa numărul de camere ale locuinței.
• La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie și, după caz, al persoanei singure se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.
Cererile de acordare a ajutorului de încălzire a locuinței însoțite de actele doveditoare, se depun la sediul Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu, din Sibiu, B-dul Victoriei 1-3, cam. P28 până la data de 18.11.2016, pentru constituirea dreptului la încălzire pe toată perioada sezonului rece 2016-2017.
Cetățenii care îndeplinesc condițiile pentru a primi acest ajutor pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței se face începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective. Dacă cererea a fost depusă după data de 20 a lunii, beneficiarul va avea dreptul la ajutor din următoarea lună.
Nu au dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței familiile sau persoanele singure care dețin în proprietate unul dintre bunurile cuprinse în Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, așa cum sunt stabilite în H.G. nr.920/2011:
• Clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești
• Terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1000 mp în zona urbană și 2000 mp în zona rurală
• Autoturism/autoturisme și/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum și pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile
• Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani
• Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze
• Șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi
• Utilaje agricole (tractor, combină autopropulsată și de prelucrare agricolă (presă de ulei, moară de cereale)
• Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric)
• Depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei
• Suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2500 Euro pentru familie