Simulare de incendiu la Spitalul Clinic de Urgență Sibiu Reviewed by CD on . Pompierii din cadrul Detașamentului Sibiu au organizat, astăzi, un exercițiu privind intervenția în cazul producerii unui incendiu la Spitalul Clinic Județean d Pompierii din cadrul Detașamentului Sibiu au organizat, astăzi, un exercițiu privind intervenția în cazul producerii unui incendiu la Spitalul Clinic Județean d Rating: 0
EÈ™ti aici: Acasă » Articole Recomandate»Simulare de incendiu la Spitalul Clinic de Urgență Sibiu

Simulare de incendiu la Spitalul Clinic de Urgență Sibiu

Simulare de incendiu la Spitalul Clinic de Urgență Sibiu

Pompierii din cadrul Detașamentului Sibiu au organizat, astăzi, un exercițiu privind intervenția în cazul producerii unui incendiu la Spitalul Clinic Județean de Urgență din municipiul Sibiu.
Pentru salvarea victimelor surprinse de incendiu, acordarea primului-ajutor și stingerea incendiului, s-au deplasat echipaje de pompieri care au acționat cu cinci autospeciale cu apă și spumă, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare și o autospecială de cercetare chimică.
S-a simulat izbucnirea unui incendiu violent în cadrul Secției de diabet cu pericol de propagare atât pe orizontală la saloanele învecinate, cât şi pe verticală. Personalul din cadrul obiectivului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă a luat primele măsuri pentru evacuarea persoanelor din obiectiv concomitent cu localizarea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie din dotare, întreruperea alimentării cu energie electrică şi anunţarea producerii incendiului prin intermediul numărului unic de urgenţă 112.
Pompierii sibieni au intervenit pentru căutarea şi salvarea persoanelor surprinse de incendiu și acordarea primului-ajutor victimelor, concomitent cu localizarea şi lichidarea incendiului.
Astfel de exerciții sunt desfășurate lunar de către pompierii sibieni cu fiecare tură de intervenție, a fiecărei subunități, pentru verificarea modului de acţiune în situaţii de urgenţă a personalului din obiectiv, antrenarea tuturor forţelor participante la exerciţiu în situaţii de urgenţă şi realizarea cooperării pentru îndeplinirea misiunii într-o concepţie unitară.
În cadrul exerciţiului, au fost concentraţi peste 70 de pompieri, pentru gestionarea situaţiei de urgenţă propuse, fiind dislocate 9 autospeciale de intervenţie și alte autospecaile pentru transport logistic.
La exercițiu au participat membrii Comitetului Județan pentru Situații de Urgență cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență de la nivelul județului Sibiu sub conducerea doamnei prefect Adela Muntean, în calitate de președinte al CJSU.
După finalizarea operațiunilor de intervenție, cadrele medicale au avut ocazia de a exersa folosirea stingătoarelor, prin stingerea unui incendiu inițiat la tavă, sub atenta îndrumare a pompierilor sibieni.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus