Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu a fost decorat de președintele României
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu a fost decorat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Comandor.
„Felicitări minunatului nostru Teatru sibian pentru o distincție pe care o merită cu prisosință. Felicitări domnului director Constantin Chiriac pentru neobosita dăruire și implicare, în slujba culturii. Primăria Sibiu a finanțat și continuă să sprijine această instituție culturală, apreciată nu doar în România, ci în lume, înțelegând importanța culturii pentru o comunitate deschisă și conectată la valorile reale, actul cultural formând caracterul, deschizând mintea și lumea.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Cel mai înalt grad al acestui Ordin a fost acordat teatrului sibian în semn de apreciere pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-a pus, timp de generații, în slujba artei și a publicului, cât și pentru contribuția adusă la afirmarea pe plan intern și internațional a valorilor culturii românești.