Un bărbat din Ighișu Nou este cercetat penal pentru tăiere ilegală de arbori
În cursul zilei de sâmbătă, în cadrul activităţilor preventive desfăşurate de poliţiştii Serviciului Ordine Publică în vederea prevenirii şi
combaterii tăierii, transportului şi comercializării ilegale de material lemnos, pe raza localităţii Brateiu a fost identificat un bărbat care transporta arbori.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul (G. Ş., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în localitatea Ighişu Nou) transporta cu o autoutilitară 8,964 mc material lemnos fără a deţine aviz de însoţire sau alte documente comunitare echivalente acestora.
În cauză s-a dispus ridicarea materialului lemnos în vederea confiscării, iar împotriva conducătorului auto sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 108 lit. a din Legea nr. 46/2008, codul silvic al României.
Cercetările în acest caz continuă.