Un minor de 11 ani din Velț a ajuns la spital după ce a căzut dintr-o căruță
Ieri, în jurul orei 1205, pe drumul comunal Bazna – Velţ s-a produs un eveniment rutier în urma căruia un minor de 11 ani a fost accidentat.
Minorul, domiciliat în localitatea Velţ, se deplasa împreună cu tatăl său într-un atelaj hipo condus de acesta, în momentul în care a căzut din atelaj.
Minorul a suferit o fractură, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu .
Conducătorul atelajului hipo nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri.