2.000 de indicatoare stradale noi vor fi montate în Sibiu
Primăria Sibiu a semnat un contract de achiziție pentru furnizarea de indicatoare de orientare cu denumirea străzilor din Sibiu. O parte dintre acestea vor fi amplasate pe străzile din zonele nou construite ale orașului, celalte urmând să înlocuiască indicatoarele degradate.
Furnizorul va livra Primăriei Sibiu 2000 de indicatoare confecționate din tablă de aluminiu pe care se va utiliza vopsea cu protecție UV pentru a fi rezistente la acțiunea soarelui. Aspectul indicatoarelor va fi confom cu standardele și stas-urile în vigoare. Pentru instalare, în baza aceluiași contract, vor fi achiziționați 250 de stâlpi și 500 de sisteme de prindere.
Montarea indicatoarelor se va face etapizat în următoarele luni, pe zone și cartiere, acolo unde este necesar.