Metoda ACCIDENTUL face noi victime în Sibiu
Poliţiştii sibieni le recomandă cetăţenilor să nu dea curs solicitărilor primite telefonic sau personal de a oferi sume de bani unor persoane necunoscute sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident, de cele mai multe ori rutier, şi ar avea nevoie de bani fie pentru rezolvarea situaţiei juridice, fie pentru intervenţii medicale de urgenţă.
În ultimele 48 de ore, două vârstnice sibience au căzut victime ale acestei infracţiuni, prejudiciul cauzat ridicându-se la suma de 70.400 de lei.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu au declanşat anchete penale care vizează săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, desfăşoară activităţi specifice în vederea identificării autorilor şi aplicării măsurilor legale în consecinţă.