Destinaţia de turism cultural Sibiu prezentă la târgul de turism din Berlin Reviewed by CD on . Municipiul Sibiu va fi prezent în perioada 5-9 martie la Târgul de Turism de la Berlin, un târg care se adresează operatorilor din domeniu, agenţiilor de turism Municipiul Sibiu va fi prezent în perioada 5-9 martie la Târgul de Turism de la Berlin, un târg care se adresează operatorilor din domeniu, agenţiilor de turism Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Destinaţia de turism cultural Sibiu prezentă la târgul de turism din Berlin

Destinaţia de turism cultural Sibiu prezentă la târgul de turism din Berlin

Destinaţia de turism cultural Sibiu prezentă la târgul de turism din Berlin

Municipiul Sibiu va fi prezent în perioada 5-9 martie la Târgul de Turism de la Berlin, un târg care se adresează operatorilor din domeniu, agenţiilor de turism şi hotelierilor. Două zile sunt destinate însă şi publicului larg care doreşte să consulte oferte pentru vacanţe.

Echipa Serviciului Cultură, Sport şi Turism din cadrul Primăriei Sibiu va fi prezentă în această perioadă în standul României pentru a promova oferta culturală şi turistică a Sibiului.

„Faptul că participăm în fiecare an la cele mai importante târguri de turism din ţară şi străinătate reprezintă un punct foarte important în strategia de promovare a oraşului. Rezultatele acestor participări sunt dificil de cuantificat însă cu siguranţă prezenţa Sibiului la aceste manifestări este un prilej pentru potenţialii vizitatori să ne cunoască şi să afle mai multe detalii despre oraş” a precizat primarul Klaus Iohannis.

Alături de echipa Primăriei Sibiu va fi şi echipa organizatorilor Târgului de Crăciun din Sibiu care va promova evenimentul de anul acesta. Târgul de Crăciun Sibiu se constituie ca unul dintre cele mai importante evenimente culturale care au loc în Sibiu în spaţiul public în sezonul de iarnă. De asemenea, din Sibiu va fi prezent şi biroul de coordonare a Bisericilor Fortificate şi numeroase agenţii de turism care extind astfel oferta Sibiului la nivelul întregii regiuni a Transilvaniei de Sud.

Reprezentanţii Sibiului vor distribui din stand materiale promoţionale care prezintă oferta culturală a Sibiului, centrul istoric şi obiectivele turistice din zona acestuia dar şi posibilităţile de cazare şi transport. Peste 1.000 de materiale – broşuri, hărţi şi materiale promoţionale ale unităţilor de cazare şi masă din Sibiu – vor fi distribuite vizitatorilor târgului şi reprezentanţilor agenţiilor de turism care vor fi interesaţi de oferta Sibiului.

În paralel, reprezentanţii Primăriei Sibiu pregătesc prezenţa oraşului la Târgul de Turism al României din perioada 13-16 martie.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus