Sibiu: Prima etapă a proiectului “Calea Verde spre Dezvoltare Durabilă”
Primarul interimar Astrid Fodor supune aprobării Consiliului Local indicatorii tehnico-economici rezultaţi din studiile de fezabilitate realizate pentru amenajarea infrastructurii pentru introducerea cablurilor în subteran pe bulevardul Victoriei, bulevardul Vasile Milea, bulevardul Corneliu Coposu, Şoseaua Alba Iulia şi pe Calea Dumbrăvii. Aceste lucrări vor fi executate în cadrul proiectului ”Calea verde spre dezvoltare durabilă”, cuprins în Programul “Adaptare la Schimbările Climatice”, finanţat prin Mecanismul Financiar Spaţiul Economic European (SEE 2009 – 2014). Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu este principalul beneficiar al proiectului general, iar Primăria Sibiu este partener în proiectul care vizează crearea infrastructurii subterane pentru introducerea cablurilor pe cinci artere principale ale Sibiului, contribuind financiar la realizarea acestuia.
“Valoarea indicatorilor tehnico-economici pentru aceste investiţii se ridică la 2.374.642 Euro. Aceasta este o estimare a specialiştilor cu privire la valoarea lucrărilor. Valoarea reală a investiţiei va rezulta însă în urma licitaţiilor pe care le vom organiza pentru lucrările propriu-zise. Finanţarea nerambursabilă este fixă, în cuantum de 857.990 Euro, restul finanţării urmând să fie asigurat din bugetul local al Sibiului. Prin acest proiect vom reuşi să eliberăm de cablurile suspendate cinci artere principale ale oraşului şi de aceea e o lucrare care trebuia făcută. Suma obţinută prin grant SEE acoperă o bună parte a acestei investiţii.” (Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului)
Prin acest proiect Primăria Sibiu îşi propune să realizeze proiectarea şi execuţia infrastructurii subterane de cablaj metropolitan pe cele cinci străzi enumerate mai sus.
Finanţarea nerambursabilă obţinută pentru acest proiect din partea Mecanismului Financiar Spaţiul Economic European (SEE 2009 – 2014) este de 857.990 Euro. Primăria Sibiu va completa finanţarea din bugetul local. Valoarea estimativă a lucrărilor care rezultă din studiul de fezabilitate este de 2.374.642 Euro, ceea ce ar însemna că Primăria Sibiu ar trebui să contribuie cu maxim 1.516.652 Euro. Din experienţa practică, această valoare se va diminua în urma procedurilor de achiziţie organizate pentru contractarea lucrărilor propriu-zise.
Pe cele cinci artere se vor instala în subteran tuburi PVC în care să fie coborâte de pe stâlpi cablurile de telecomunicaţii şi iluminat public, se vor realiza branşamentele la reţele şi se vor amenaja căminele de vizitare şi cameretele de tragere a cablurilor. Canalizaţia va fi amenajată în trotuare sau zone verzi.