Copil din Sibiu rănit în urma traversării neregulamentare
În data de 14 septembrie, în jurul orei 19,30, în municipiul Sibiu, un copil în vârstă de 7 ani a încercat să traverseze strada Fundătura Brazilor prin loc nepermis și fără să se asigure, și a fost acroșat de un autoturism condus regulamentar de un sibian în vârstă de 31 de ani.
Impactul i-a provocat copilului răni ușoare, acesta rămânând internat în Spitalul de Pediatrie Sibiu pentru investigații medicale suplimentare.
În continuare, polițiștii Biroului Rutier Sibiu fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.