Marți, Piața Transilvania din Sibiu va fi deschisă pentru 7 ore
Marți, 10 octombrie, între orele 11- 18, aproximativ 80 de producători din județul Sibiu vor fi prezenți la ediția specială a Pieței Transilvania, care se desfășoară cu ocazia Zilei naționale a produselor agroalimentare românești. În cinstea acestei zile, producătorii vor avea etichetele inscripționate cu drapelul României.
Organizatorii acestui eveniment sunt Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Agricultură.